Parchetul General a anunţat oficial, joi, punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
De asemenea, au fost puşi sub acuzare fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, gl.(r) Vasile Dobrinoiu (fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne) şi gl.(r) Peter Petre (fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele).
Aceştia au fost chemaţi joi la Parchet, pentru a li se aduce la cunoştinţă acuzaţiile.
Urmează ca fostul preşedinte Ion Iliescu să fie audiat de procurori vineri la domiciliu, deoarece nu se poate deplasa la sediul Parchetului, având 94 de ani.
Procurorii militari susţin că, în luna iunie 1990, persoane cu funcţie de decizie în statul român la acel moment, printre care Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, ajutaţi de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau – între care Virgil Măgureanu – directorul SRI, Adrian Sârbu – consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din Capitală, în urma căreia au fost ucise patru persoane, două persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1.300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane.
Începând cu 22 aprilie 1990, în Piaţa Universităţii din Bucureşti a avut loc o manifestaţie ce s-a desfăşurat pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990. Manifestaţia avea caracterul unei opoziţii la puterea nou instaurată în România după Revoluţia din 1989, manifestanţii solicitând verbal, prin comunicate şi alte forme de protest, ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înfiinţarea unei televiziuni libere şi alte astfel de revendicări de sorginte democratică.
În acest context, Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanţilor aflaţi fizic în Piaţa Universităţii, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acţiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestaţii, în special liderii de opinie, precum şi împotriva oricărei persoane care manifesta sau erau susceptibili de a manifesta o formă de opoziţie, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale.
“Pentru disimularea atacului, a fost construit un scenariu cu scopul ca adevăraţilor atacatori să li se piardă urma. O componentă importantă a acestui scenariu a constituit-o comunicarea publică, manipulativă, cu privire la pericolul pe care îl reprezentau manifestanţii pentru valorile democratice. Având în vedere amploarea atacului, punerea în aplicare a acestuia a necesitat angrenarea unui număr foarte mare de persoane. În acest sens, persoane din conducerea statului – Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, precum şi conducerea SRI, respectiv Virgil Măgureanu, cu participarea lui Adrian Sârbu, consilier al primului-ministru, ar fi constituit, potrivit probelor administrate, un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară şi civilă, înlăuntrul căruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuţie de natură şi conţinut diferite la fapte produse la o scară impresionantă. În tabloul infracţional, persoanele care au efectuat în mod fizic actele de natură criminală au ocupat o poziţie inferioară în ierarhia grupului, însă conceperea şi orchestrarea comiterii infracţiunilor a revenit conducerii politice a statului român de la acel moment, prin persoanele menţionate”, explică procurorii.
Din actele administrate de procurori a rezultat “conivenţa” la nivelul planificării şi orchestrării planului infracţional, Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, alături de alte persoane cu putere de decizie, jucând rolurile cheie, însă modalitatea prin care au ales să o pună în aplicare a fost prin intermediul altor persoane, neparticipante la înţelegere.
Anchetatorii arată că, începând cu data de 13 iunie 1990, factorii de decizie de la acel moment au pus în practică o acţiune represivă împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.
Acţiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat şi sistematic, în cadrul căruia au fost comise următoarele fapte: moartea prin împuşcare a patru persoane; violul a două persoane; vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.315 persoane; persecutarea prin privarea nelegală de privarea de dreptul fundamental la libertate şi siguranţă şi restrângerea acestui drept, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.214 persoane.
Astfel, în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la Unitatea Militară 0575 Măgurele a Ministerului de Interne, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.
Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediile Institutului de Arhitectură şi al Universităţii din Bucureşti, fiind percheziţionate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă.
Conform hotărârii luate de către factorii politici, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, care s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele aflate în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii, împreună cu forţele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.
Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.
S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal patru persoane.
Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfăşurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.
În acest context, minerii aduşi în Bucureşti au devastat sediile partidelor politice nou-înfiinţate sau reînfiinţate după Revoluţia din decembrie 1989 şi care se aflau în opoziţie, locuinţele principalilor lideri politici din opoziţie şi sedii ale publicaţiilor de presă independente şi ale unor instituţii de învăţământ. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureştiului, sub pretextul că aceştia au legătură cu manifestaţiile din Piaţa Universităţii.
Persoanele care au fost ridicate din Piaţa Universităţii, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestaţiile, au fost duse cu forţa în Unitatea Militară 0575 Măgurele şi în incinta Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri de la Băneasa, fiind private de libertate într-un mod nelegal şi în spaţii total improprii pentru deţinerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 21
iunie 1990.
Cazarea civililor aduşi de pe străzile Bucureştiului s-a realizat în condiţii total improprii, în garaje, atât bărbaţi, cât şi femei, minori şi bătrâni. Aceste persoane s-au aflat în permanenţă sub pază militară, nefiindu-le permis să ia legătura cu rudele sau cu altcineva din exterior, fără a primi asistenţă medicală adecvată şi fiind supuse la tratamente înjositoare şi degradante (inclusiv prin simularea unor execuţii colective sau prin gazarea colectivă prin eliberarea gazelor de eşapament în spaţiile de deţinere).
Parchetul face precizarea că starea de fapt reţinută şi încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după data de 04.06.2021, dată la care cauza a fost restituită la parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară, în urma căreia au fost anulate toate probele administrate anterior anului 2017 şi s-a constatat nulitatea actelor de urmărire anterior efectuate.
Procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse de anchetatori au fost anulate în instanţă.
Iniţial, în iunie 2017, fostul preşedinte Ion Iliescu şi ceilalţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, însă în decembrie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.