Sesizarea USR şi Forţa Dreptei pe legea de modificare a OG privind transporturile rutiere, pe masa CCR

Curtea Constituţională a României va dezbate, miercuri, sesizarea depusă de USR şi Forţa Dreptei în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 27/2011 privind transporturile rutiere.

Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei au atacat la CCR legea pe motiv că este amânată, încă o dată, liberalizarea reală a transportului rutier de persoane pentru a fi apărate “interesele mafiei protejate politic”.

Ei au invocat cinci încălcări ale prevederilor constituţionale, printre care încălcarea principiului libertăţii economice, încălcarea principiului egalităţii în drepturi şi încălcarea obligaţiei statului de protecţie a libertăţii comerţului şi a concurenţei loiale.

“De peste 10 ani, PSD şi PNL au tot prelungit programul de transport şi licenţele ‘băieţilor deştepţi’ care oferă românilor autobuze vechi, poluante, adevărate sicrie pe roţi. Ultima prelungire, dată în 2019 de Ministerul Transporturilor condus de Răzvan Cuc de la PSD, a fost desfiinţată de Consiliul Concurenţei în 2021. Atunci, Consiliul Concurenţei a stabilit şi paşii concreţi pe care trebuia să îi facă Ministerul Transporturilor pentru a deschide complet piaţa, cu interdicţie fermă ca programul de transport să fie prelungit după data de 30 iunie 2023”, au explicat reprezentanţii USR şi Forţa Dreptei.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482