Guvernul anunță o investiție majoră în 2 dintre cele mai importante autostrăzi din România: Banii au fost aprobați

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a anunţat că Executivul a adoptat, marţi, o serie de hotărâri care vizează începerea sau continuarea investiţiilor în infrastructura de transport şi mediu, iar valoarea totală a proiectelor de investiţii aprobate este de 260 milioane lei şi acoperă mai multe regiuni ale ţării în proiecte gestionate de Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Transporturilor.

Guvernul a alocat banii pentru exproprieri pe traseele Centurii Capitalei și Autostrăzii Sibiu-Pitești.

„În ceea ce priveşte infrastructura de transport, deciziile de astăzi se vor concretiza în realizarea următoarelor proiecte finanţate din fonduri europene şi naţionale: lucrările la Autostrada de Centură Bucureşti, investiţie ce va contribui la fluidizarea traficului în Capitală, vor continua. Guvernul a suplimentat astăzi cu aproximativ 20 de milioane de lei fondurile alocate pentru despăgubirea proprietarilor ale căror proprietăţi sunt expropriate pentru că se află pe amplasamentul lucrării de investiţii. Unele reglaje privind sumele prevăzute ca despăgubire pentru proprietarii expropriaţi se fac şi pentru terenuri aflate pe amplasamentele următoarelor proiecte: Autostrada Sibiu-Piteşti – secţiunea Curtea de Argeş-Piteşti, precum şi variantele ocolitoare ale municipiilor Constanţa, Bârlad şi Sfântul Gheorghe”, a spus Constantin.

Se refac infrastructurile hidrotehnice

„Un pachet de acte normative a fost aprobat astăzi de către Executiv pentru începerea sau continuarea investiţiilor în infrastructura de transport şi de mediu. Valoarea proiectelor în investiţii aprobate astăzi este în sumă totală de 260 milioane lei şi acoperă mai multe regiuni ale ţării în proiecte gestionate de Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Transporturilor. Cele mai substanţiale două proiecte se referă la îmbunătăţirea infrastructurii hidrotehnice pe râurile Vaslui şi Mureş finanţate din împrumuturi obţinute prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Aceste proiecte vor contribui la protecţia împotriva inundaţiilor, iar investiţiile sunt în valoare de peste 240 de milioane de lei şi au în vedere îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare în siguranţă a acumulării permanente Soleşti pe râul Vaslui, în valoare mai exactă de 101 milioane lei, şi a nodului hidrotehnic de pe râul Mureş din municipiul Târgu Mureş, în valoare de 141 milioane lei. Aceste lucrări sunt necesare ţinând cont de inundaţiile care au afectat oamenii în aceste zone, în anii trecuţi”, a afirmat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de marţi a Executivului.

 

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 4210