Ludovic Orban anunță o lege care provoacă cutremur în serviciile secrete

Fondatorul partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, afirmă, la congresul formaţiunii, că propune mai multe reforme, începând cu cea a serviciilor secrete, el spunând că este nevoie ca angajaţii acestora să nu mai aibă statut de militar, iar infiltrarea în domenii precum politică, economie, justiţie sau administraţie să fie considerată infracţiune, informează News.ro.

”Nu numai că cele două partide-stat şi-au dat mâna, dar au şi inventat o opoziţie, tocmai ca să le justifice actul profund imoral de a amesteca liberalismul cu socialismul şi care să le justifice participarea pe liste comune. O opoziţie inventată numai ca ei să pară mai frecventabili. (…) Suntem într-un punct critic, cea mai grea bătălie pe care o vom da este bătălia pe care o vom da pe 9 iunie”, a afirmat Ludovic Orban sâmbătă, la Congresul Forţa Dreptei.

Campanie din bani publici

El reclamă faptul că „sute de mii de militanţi plătiţi din taxele şi impozitele cetăţenilor” fac campanie pentru PSD şi PNL, el spunând că alte partide se confruntă „cu o lipsă clară de egalitate de şanse aşa cum nu a fost nici pe vremea lui Năstase, aşa cum nu a fost nici pe vremea lui Iliescu”.

”Putem să-i batem, chiar dacă nu-i batem din prima, dar vă garantez că un rezultat echilibrat la alegerile pentru Parlamentul European, chiar victoria alianţei Dreapta unite va însemna garanţia alegerilor prezidenţiale iar câştigarea alegerilor prezidenţiale înseamnă câştigarea alegerilor parlamentare pe calendarul lor, pe legislaţia lor pe toate mizeriile şi porcăriile pe care le-au făcut putem să-i batem!”, a adăugat fostul premier.

Reforma serviciilor secrete

El spune că prima şi cea mai importantă reformă pe care o propune este reforma celor serviciilor secrete, „care înseamnă punerea sub controlul societăţii civile” a „securiştilor” care vor „să controleze societatea românească”.

Orban propune statut civil şi nu militar pentru angajaţii serviciilor, schimbarea legislaţiei aşa încât orice încercare de infiltrare în partide, administraţie, justiţie sau economie să fie considerate infracţiuni.

A doua reformă constă în curăţarea administraţiei de „sinecurişti politici”, iar o altă reformă propusă de Forţa Dreptei este legată de educaţie, el spunând că trebuie „desfiinţat sistemul sovietic actual” în care este organizat acest domeniu. Invitat la congresul partidului Forţa Dreptei, vicepreşedintele USR, Dan Barna, i-a catalogat pe membrii acestei formaţiuni drept „adevăraţii liberali”.

”Dumneavoastră, adevăraţii liberali ai României, cei care aţi decis să nu vă transformaţi colana vertebrală în peltea, să nu mergeţi să vă împachetaţi în petale de trandafiri şi să speraţi să vă ducă un car alegoric cu petale, spre beneficii, cei care aţi rămas verticali, cei care aţi spus că liberalismul nu înseamnă PSD şi liberalismul nu înseamnă slugărnicia faţă de echipa lui Iliescu şi toţi cei care i-au urmat. Acuma s-a limpezit, poate mai bine ca niciodată, contextul politic al României, România are trei opţiuni foarte clare şi foarte dramatice legate de viitor: pe de o parte PSD-ismul şi tot ce a însemnat el în cei 34 de ani de furt a resurselor României şi de ţinere a acestei ţări pe loc, de cealaltă parte pro-rusismul extremist, goarnele şi trompetele Rusiei finanţate în România şi cea de-a treia cale este calea pe care o susţinem, calea modernă”, a spus Dan Barna în discursul ţinut în faţa delegaţilor Forţa Dreptei la congresul care a avut loc sâmbătă.

El spune că Dreapta Unită a renăscut speranţa în rândul electoratului.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat, la rândul său, că alianţa celor trei formaţiuni de dreapta este „răspunsul la ceea ce a făcut Iohannis în ultimii 5 ani şi la ceea ce face PSD-ul în fiecare zi cu această ţară”. El a catalogat PNL drept „anexa PSD”.

”Dumneavoastră sunteţi liberalii fericiţi care nu aveţi de ce să vă fie ruşine, aşa cum trebuie să le fie ruşine celor care s-au urcat în remorca lui Ciolacu şi astăzi tac şi nu spun nimic pentru că nu mai sunt liberi. (…) Mergeţi şi le spuneţi românilor: pe 9 iunie, un vot pentru PNL înseamnă un vot pentru PSD”, le-a transmis Tomac celor de la Forţa Dreptei.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482