După un ‘mandat’ de 4 ani în pușcărie, un fost primar cu greutate revine și candidează la o primărie mare

Romeo Stavarache este candidatul Partidului Umanist Social Liberal pentru Primăria Bacău, la alegerile locale din 9 iunie. Pentru președinția Consiliului Județean Bacău va candida din partea PUSL George Bogdan Duță, informează Mediafax.

Romeo Stavarache a fost primarul municipiului Bacău din anul 2004 până in 2016. El a fost condamnat în noiembrie 2017 la 4 ani de închisoare pentru luare de mită.

„Voi intra în luptă alături de dumneavoastră, alături de echipa pe care am construit-o, vom lupta să ajungem să avem un cuvânt de spus, atât în municipiu, cât și în județ, dar mai ales ne vom bate să câștigăm Bacăul. Mulți vor spune că e un pic cam târziu, că am intrat într-o scenă dominată de interese mai mult sau mai puțin cunoscute. În ultimii patru ani, Bacăul a fost teatrul unor bătălii care au făcut numai deservicii acestui oraș. Rolul nostru acum, în administrație, va fi să așezăm din nou administrația la locul ei, în folosul oamenilor. Și spun în cunoștință de cauză, putem câștiga municipiul Bacău, putem câștiga Oneștiul, ne batem cu șanse reale la cel puțin alte zece primării.

PUSL bate la ușa Parlamentului, prin echipa pe care o are, are hotărârea de a juca un rol important în politica românească. Suntem aici pentru oameni”, a spus Romeo Stavarache.

Piedone îl susține pe Romeo Stavarache

La evenimentul care a avut loc sâmbătă, la Bacău, au participat președintele PUSL, Cristian Popescu Piedone, secretarul general Simona Man, precum și Lia Ardelean, numărul doi pe lista PUSL pentru europarlamentare.

„Absența lui Romeo din peisajul băcăuan s-a văzut. Și el, la fel și eu, am fost învinși de sistemul putred. Dar ne-am ridicat și ne vom ridica deasupra biruitorilor falși, care au promis marea cu sarea. Sunt convins că dumneavoastră rezonați cu realitatea”, a afirmat Cristian Popescu Piedone.

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482