Liderul Forța Dreptei, fostul premier liberal Ludovic Orban, a lansat sâmbătă, de pe scena congresului formațiunii, o serie de critici la adresa activității judecătorilor Curții Constituționale și a Avocatului Poporului, printre alții.
„Am făcut zeci de sesizări la CCR împotriva legilor strâmbe trecute pe repede-înainte, cu degetul sus, fără discernământ, prin Parlament, de o majoritate care pare tot mai nesimțitoare față de nevoile oamenilor. Din păcate, azi în România, trebuie să spunem clar și limpede, Curtea Constituțională nu este Curtea Constituțională, ci este curtea de sclavi ai PSD și PNL care nu mai ține cont de Constituție și de interesul general, ci pur și simplu dă decizii numai pentru a satisface pe cei aflați azi la putere”, a declarat Ludovic Orban.
„Marea majoritate a instituțiilor statului sunt ocupate de politruci care parcă sunt extrași din perioada stalinistă, anii ’50, gen Toni Greblă, gen Florin Iordache care conduce Consiliul Legislativ. Renate Weber, Avocatul Poporului, pentru promisiunea că va mai primi un mandat a făcut ceva pe Constituției, pe lege și pe atribuțiile Avocatului Poporului și a refuzat să atace la CCR ordonanța de comasare a alegerilor”, a mai declarat liderul Forța Dreptei.