(Mai) candidează sau nu Cătălin Cîrstoiu la alegerile din 9 iunie? Aceasta este întrebarea care stă pe buzele tuturor care citesc presa, aud zvonurile sau văd scenariile vehiculate. Chiar dacă medicul Cătălin Cîrstoiu a anunțat ferm în repetate rânduri că nu va renunța la candidatura sa, semnalele venite din partea celor două mari partide și a liderilor acestora, care inițial anunțaseră cu surle și trâmbițe că-l vor susține până la final în lupta cu Piedone și Nicușor Dan, nu sunt deloc satisfăcătoare pentru un candidat aflat în centrul unui scandal de incompatibilitate și blocat în sondaje pe locul trei. Ce va urma concret sau răspunsul la întrebarea de mai sus le vom ști doar când se va anunța ceva oficial. Până atunci aș dori să trec în revistă declarațiile care mi-au atras atenția din momentul în care Cătălin Cîrstoiu a fost prezentat oficial candidatul pentru Primăria Capitalei din partea coaliției PSD-PNL, eveniment care a avut loc în urmă cu o lună de zile (20 martie).
Cătălin Cîrstoiu spunea atunci, răspunzând unei întrebări, că ar fi o mare greşeală să fie considerat „un candidat de sacrificiu” și că s-a înscris în această competiţie „ferm convins că finalul va fi unul câştigător”: „Din punctul meu de vedere, a mă considera un candidat de sacrificiu e o mare greşeală. Toate liniile mele comportamentale nu duc spre un candidat, aşa, o păpuşă în mâna a doi oameni”.
- Context: Liderii coaliției de guvernare deciseseră ca managerul Spitalului Universitar București, medicul Cătălin Cîrstoiu, să fie candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, deși Gabriela Firea (PSD) și Sebastian Burduja (PNL), își declaraseră constant intenția de a candida.
Ceea ce vedem în aceste zile, dacă ne uităm la atmosfera din coaliție – nervi, acuzații, amenințări, justificări – contrazic total declarația plină de vervă și încredere de atunci a candidatului Cîrstoiu, care a intrat în lumina reflectoarelor cu un scor modest în sondaje, cu o serie de gafe de campanie și acuzații de incompatibilitate. Coaliția pare că este în cumpănă: să-l retragă din cursă sau să meargă cu el în continuare, cu riscul de a pierde Capitala. Motoarele marilor mașini politice s-au „gripat”, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă dând semne că se delimitează de el, cerându-i acestuia în repetate rânduri să răspundă acuzațiilor din presă. „Dl. doctor trebuie să facă o conferință de presă și să răspundă la toate aceste acuzații. Trebuie să explice bucureștenilor, nu mie”, a spus Marcel Ciolacu.
Citește și – Al doilea ultimatum al lui Ciolacu pentru Cîrstoiu (video)
Revenind la ziua în care și-a anunțat candidatura, Cătălin Cîrstoiu a dezvăluit că a discutat cu Traian Băsescu, nașul său de cununie, care l-a sfătuit să nu candideze. „Nu am ascultat, aşa sunt eu”, a spus mândru și plin de curaj atunci Cîrstoiu. Sfat pe care dacă îl asculta, probabil, la momentul transmiterii acestei știri, Cătălin Cîrstoiu nu mai era subiectul presei din cauza scandalului de incompatibilitate.
- „Am avut o discuție lungă cu Traian Băsescu, ca într-o familie, și mi-a explicat de ce nu este bine să candidez și mi-a dat argumente strict umane. Și tatăl meu m-a sfătuit să nu candidez, dar eu nu i-am ascultat, așa sunt eu, nu prea ascult. Să îl întrebați pe Traian Băsescu dacă mă votează”, declara Cătălin Cîrstoiu.
La o zi după evenimentul de la Palatul Parlamentului, Klaus Iohannis comenta nominalizarea lui Cătălin Cîrstoiu, spunând că este un candidat bun pentru fotoliul de primar general al Capitalei și că, în opinia sa, coaliția PSD-PNL a făcut pași buni în această direcție, fără a oferi un răspuns tranșant la întrebarea pe cine ar vota între Nicușor Dan și Cătălin Cîrstoiu.
„Staţi să îşi anunţe candidatura şi pe urmă discutăm. Vă amintiţi pe cine votaţi acum mai mulţi ani şi pe urmă nu s-a mai prezentat.”, afirma Klaus Iohannis, întrebat pe cine ar vota pentru Primăria Capitalei.
O afirmație ciudată la momentul respectiv în contextul în care liderii coaliţiei PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, avuseseră un eveniment de prezentare a candidatului comun al celor două partide la şefia PMB, în persoana lui Cătălin Cîrstoiu, medic care își luase angajamentul că „împreună vom învinge un oraș bolnav și îl vom face împreună sănătos”.
După cinci zile de la anunțul oficial că va candida la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu era testat pentru prima oară în sondaje, care îl dădeau pe locul trei, cu 26% sau 16% (vezi aici Sociopol; vezi aici Avangarde).
Reacția lui Cîrstoiu referitoare la rezultatele sondajelor a fost aceea că nu se va retrage din cursa pentru Primăria Capitalei și că o va finaliza cu succes. „E ceva în dinamică, lucrurile se pot schimba”, spunea Cîrstoiu, arătându-se convins că poate recupera decalajul din sondaje față de Cristian Popescu Piedone și Nicușor Dan.
De altfel, Gabriela Firea, coordonatorul de campanie al lui Cîrstoiu, respingea ideea ca acesta să fie schimbat în urma rezultatelor din sondaje, pentru că „nu mai este timp”. „Nu cred că se va retrage și nu are motive să se retragă. Cred că a fost o analiză destul de laborioasă în desemnarea domniei sale, nu a fost de azi pe mâine, o decizie cântărită cel puțin câteva luni de zile și odată luată se merge cu ea înainte, din punctul meu de vedere”, spunea Firea pe 26 martie, care astăzi pare că își freacă mâinile și așteaptă ca strategia lui Marcel Ciolacu de a o trece pe linie moartă să-i ricoșeze în față.
Dar, revenind, oare s-a făcut o „analiză destul de laborioasă” în desemnarea lui Cătălin Cîrstoiu, așa cum susținea Gabriela Firea, având în vedere declarațiile recente ale lui Nicolae Ciucă, care a spus că nu știe de problemele de incompatibilitate ale medicului și care a explicat cum s-a ajuns la desemnarea lui drept candidat al PSD-PNL pentru Primăria Capitalei?
- „Mâine, poimâine cel mai târziu va clarifica aceste chestiuni, pentru că domnia sa trebuie să le clarifice. Atât timp cât nu a avut. Omul ăsta a făcut numai lucruri rele? Că a avut o problemă de comunicare, acceptăm. De aceea e normal ca dl. doctor să aibă o comunicare în care să lămurească toate aceste chestiuni. În momentul în care l-am desemnat am solicitat clarificări despre eventualele probleme. La vremea respectivă ni s-a spus că nu sunt. Eu nu am alte argumente sau alte completări de făcut pe acest subiect”, declara Nicolae Ciucă. Întrebat dacă medicul Cătălin Cîrstoiu le-a spus lideror coaliției că nu există nimic compromițător în trecutul său, Ciucă a spus: „Absolut corect” – declarație făcută pe 16 aprilie.
- Ulterior, Nicolae Ciucă le-a explicat celor de la Digi24 cum s-a ajuns la desemnarea lui Cătălin Cîrstoiu drept candidat al PSD-PNL pentru Primăria Capitalei. Opțiunea inițială ar fi fost profesorul Tiberiu Florescu, profesor la arhitectură, dar acesta a refuzat. Președintele PNL, Nicolae Ciucă a afirmat că președintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a spus despre o posibilă desemnare a lui Cîrstoiu cu două zile înainte ca acesta să fie desemnat drept candidat al PSD-PNL. Potrivit lui Ciucă, PNL nu au avut candidat și s-a optat pe căutarea unui candidat din afara celor două partide pentru Primăria Capitalei. Acesta a mai precizat că în spatele susținerii a existat și determinarea medicului, precum și experiența acestuia în management dobândită prin conducerea unuia din cele mai importante spitale din țară.
E greu de crezut că la nivelul coaliției nu s-a știut de incompatibilitatea lui Cătălin Cîrstoiu, însă cel mai probabil s-a mizat că nu se va afla sau că nu va ieși un scandal imens pe acest subiect. De precizat este faptul că raportul Corpului de Control al Guvernului există din octombrie 2020 și este un document public.
Legat de scandalul candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu, președintele Klaus Iohannis, care initial părea să-i cânte prohodul („Staţi să îşi anunţe candidatura şi pe urmă discutăm. Vă amintiţi pe cine votaţi acum mai mulţi ani şi pe urmă nu s-a mai prezentat.” – 21 martie), s-a delimitat, afirmând că nu vrea să se exprime asupra listelor de candidaţi sau posibili candidaţi. „Coaliția e complicată”, a spus sec Klaus Iohannis.
Cătălin Cîrstoiu pare că a simțit că a picat într-o capcană, pentru că, în loc de mult așteptata conferință de presă, a dat un interviu postului B1 tv, unde a admis că a acordat consultații la propria clinică privată, Anemona, dar la solicitarea colegilor și din „devotament”. Tot în cadrul interviului a spus că simte în continuare susţinerea celor doi lideri ai Coaliţiei, lideri care s-au distanțat de el vizibil față de poziția exprimată în urmă cu o lună de zile. Dacă liderul PNL a spus are „planurile B și C” în cazul retragerii lui Cătălin Cîrstoiu, Marcel Ciolacu a spus că are „și un plan D” (vezi aici – Ciolacu: Eu am și un plan ‘D’ pentru candidatul la București / Cred că perioada de independență a trecut / Piedone, subiect închis)
„Nişte lupi în haine de oaie încearcă să transforme oaia în lup (…) Eu nu sunt în nicio stare de incompatibilitate. La modul real, nu sunt în stare de incompatibilitate. (…) Eu nu am avut nicio relaţie contractuală, remunerată sau neremunerată, cu o clinică privată”, a afirmat candidatul susţinut de PSD şi PNL la B1 Tv.
Chiar dacă a spus că nu se va retrage din cursă și liderii coaliției au anunțat același lucru, iar săptămâna viitoare ar urma ca medicul Cîrstoiu să-și înregistreze candidatura la Biroul Clectoral Central (BEC), situația este departe de a fi tranșată. Coaliția este într-o situație complicată, iar Cătălin Cîrstoiu este mai „șifonat” la capitolul imagine decât era în urmă cu o lună de zile, când era propus de PSD-PNL pentru cursa pentru București. Nu ar fi o surpriză, așadar, dacă, ținând cont de declarațiile lui Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, medicul Cîrstoiu va fi „forțat” să nu se mai prezinte la BEC pentru a-și anunța candidatura și să fi fost doar un „candidat de sacrificiu”.