Ședință importantă la Guvern. S-a discutat despre ridicarea vizelor pentru SUA

Mai mulți oficiali români au purtat discuții cu reprezentanți ai SUA despre admiterea României în Programul Visa Waiver. Întâlnirea a avut loc la Palatul Victoria.

Admiterea României în Programul Visa Waiver este un obiectiv strategic național pentru îndeplinirea căruia Guvernul României lucrează îndeaproape cu partenerii americani, au anunțat reprezentanții cabinetului.

Vicepremierul Marian Neacșu, Seful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Ghigiu și Cordonatorul național pentru Programul Visa Waiver consilierul de stat Valentin Vătăjelu au primit-o joi la Palatul Victoria pe Rena Bitte Secretarul adjunct pentru afaceri consulare din cadrul Departamentului de Stat al SUA, însoțită de ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Kathleen Kavalec, și Consulul General John Gimbel.

„România este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice dar, pentru scăderea ratei de refuz sub pragul de 3%, este nevoie de sprijinul tuturor cetățenilor români care dețin sau au deținut viza SUA de tip B1/B2 – afaceri și turism.

Reînnoirea acesteia în următoarele șase luni ne poate asigura succesul”, au transmis, pe Facebook, reprezentanții Guvernului.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 4210