Un afiș electoral ce îl prezintă pe președintele PNL, Nicolae Ciucă, într-un gest de susținere a candidatului la Primăria Timișoara din partea alianței cu PSD, Nicolae Robu, a stârnit un val de ironii și controverse în mediul online.
Nicolae Robu, fostul primar care aspiră să revină în funcția sa anterioară, a fost inedit numit „Gheorghe”.
Liderii PNL spun că greșeala nu are legătură cu PNL Timiș. Marilen Pirtea a garantat acest lucru, și chiar și Nicolae Robu a confirmat aceste spuse.
„Reacționez fără încrâncenare, în orice caz. Este o greșeală – și a greși e omenește, nu? – a celor care lucrează cu partidul la nivel național. Sper, când refac, să nu mă boteze Ioan Robu…”, a comentat, pentru Tion, fostul primar.
Nicolae Robu, primarul Timișoarei între 2012 și 2020 (ales în 2012 din partea USL și reales în 2016 din partea PNL), este candidatul coaliției PSD-PNL. Principalul contracandidat este primarul în funcție, Dominic Fritz, de la USR.