Klaus Iohannis îi pune la punct pe cârcotași în chestiunea șefiei pentru NATO: ‘Am avut discuții bune!’
Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit despre modul în care decurg negocierile cu privire la șefia NATO, pentru care și-a anunțat intenția să candideze.
„Discuții se poartă, iar ele sunt intense. Chestiunile NATO nu se discută în public. Continuăm ca și până acum. Am avut discuții bune în plan diplomatic și ele continuă”, a spus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă.
Argumentele lui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, 10 aprilie 2024, că ţările din Flancul Estic al NATO sunt în prima linie aliată de descurajare, în faţa posturii agresive a Rusiei şi este, de aceea, o aspiraţie legitimă pentru o reprezentare mai semnificativă în structurile de conducere ale NATO, relatează News.ro. Președintele a arătat că intrarea sa în competiţie pentru funcţia de Secretar General al NATO a fost făcută cu convingerea că experienţa şi înţelegerea aprofundată a specificului acestei regiuni complicate reprezintă atuuri semnificative pentru deciziile viitoare pe care Alianţa va trebui să le ia astfel încât să asigure securitatea euroatlantică.
”Sărbătorim Ziua NATO şi marcăm aniversarea a 75 de ani de la înfiinţarea celei mai puternice alianţe politico-militare din istorie şi, ceea ce este cu atât mai important pentru noi, celebrăm 20 de ani de când România s-a alăturat familiei Nord-Atlantice, în care, astăzi, suntem integraţi deplin şi ireversibil. Aderarea ţării noastre la NATO şi parcursul nostru european au fost principalele obiective strategice naţionale după Revoluţia din 1989. Odată îndeplinite, apartenenţa la NATO a devenit unul dintre fundamentele solide pe care am dezvoltat România de astăzi, România un Aliat puternic, responsabil şi respectat în Europa şi în lume, profund angajat în arhitectura de securitate europeană şi cea euroatlantică”, a afirmat preşedintele în discursul susţinut la evenimentul dedicat împlinirii a două decenii de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică „România-Nato, 20 de ani”.
Klaus Iohannis a arătat că perioada dificilă pe care o traversăm în prezent, marcată de provocări multiple în plan european şi global, ne găseşte ferm ancoraţi în NATO şi în Uniunea Europeană, precum şi în Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, cei trei piloni incontestabili ai politicii noastre externe şi de securitate.
”Beneficiem astăzi de cele mai solide garanţii de securitate din istoria României, pe care ni le oferă Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic. La rândul nostru, respectăm angajamentele asumate la nivel aliat şi contribuim la întărirea securităţii comune şi a apărării colective. Am fost prezenţi în Afganistan, am fost parte a Forţelor Multinaţionale din Irak şi am luptat împreună împotriva terorismului global. Astăzi, menţinem o prezenţă semnificativă în cadrul Misiunii NATO din Kosovo şi avem o contribuţie consistentă la întărirea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic”, a subliniat şeful statului.
Contextul general
Klaus Iohannis a mai spus că România găzduieşte structuri NATO operaţionale şi robuste, iar militarii noştri colaborează şi se instruiesc în România împreună cu peste 5.000 de camarazi din Statele Unite ale Americii, Franţa, Polonia, Portugalia, Belgia, Italia, Marea Britanie, Ţările de Jos, Spania, Macedonia de Nord şi Luxemburg. ”Actualul context generat de războiul de la graniţele noastre sporeşte relevanţa României ca pilon de securitate şi stabilitate regional. Importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea spaţiului euroatlantic, aşa cum a fost recunoscută la Summitul NATO de la Madrid în 2022, ca urmare a demersurilor susţinute ale României, este astăzi incontestabilă. Am întărit şi vom continua să întărim securitatea României şi vom depune eforturi suplimentare pentru a consolida structurile aliate de pe teritoriul României”, a subliniat Iohannis.
Preşedintele a mai declarat că apărarea cetăţenilor noştri este una dintre obligaţiile fundamentale ale statului român dar nu poate fi însă garantată siguranţa oamenilor în lipsa unei armate dotate cu tehnologie modernă. ”Începând cu anul 2023, România a crescut de la 2% la 2,5% alocarea din PIB pentru Apărare, adică pentru înzestrarea Armatei României, pentru motivarea, instruirea şi perfecţionarea militarilor noştri şi pentru a creşte nivelul de interoperabilitate cu forţele aliate. În paralel, trebuie să intensificăm eforturile pentru a consolida rezerva de personal militar, pentru a revitaliza industria naţională de apărare şi pentru a moderniza infrastructura de transport”, a subliniat Klaus Iohannis.
”Împreună cu Aliaţii din NATO, vom continua să oferim sprijin politic şi practic multidimensional Kievului. O dimensiune importantă a acestui sprijin va fi instruirea militarilor ucraineni, inclusiv a viitorilor piloţi F-16, la Centrul pe care îl găzduim la Feteşti. Ne vom coordona în continuare în cadrul Uniunii Europene pentru a sprijini parcursul european al Kievului şi al Chişinăului şi vom pleda pentru acordarea de asistenţă substanţială Ucrainei pe toate palierele. De asemenea, România rămâne un susţinător ferm al legăturii transatlantice şi al colaborării intensificate dintre NATO şi Uniunea Europeană, în spiritul sinergiei eforturilor şi al complementarităţii reciproc benefice”, a mai spus preşedintele.
Prima linie
Şeful statului a ţinut să menţioneze că ”ţările din Flancul Estic al NATO sunt, în aceste vremuri, în prima linie aliată de descurajare şi apărare pentru menţinerea securităţii euroatlantice în faţa posturii agresive a Rusiei”. ”Este, de aceea, o aspiraţie legitimă pentru o reprezentare mai semnificativă în structurile de conducere ale NATO a unei întregi regiuni care, de-a lungul istoriei, s-a confruntat permanent cu pericolul rusesc. România a primit recunoaşterea tuturor aliaţilor pentru performanţele şi profesionalismul militarilor noştri şi şi-a consolidat statutul de partener de încredere în interiorul NATO. Acestea au şi fost, de altfel, argumentele intrării mele în competiţie pentru funcţia de Secretar General al NATO, având convingerea că experienţa şi înţelegerea aprofundată a specificului acestei regiuni complicate reprezintă atuuri semnificative pentru deciziile viitoare pe care Alianţa va trebui să le ia astfel încât să asigure securitatea euroatlantică”, a spus preşedintele.
”Cu prilejul aniversării de astăzi, îi felicit pe toţi cei care au făcut posibilă aderarea şi integrarea României în NATO. Împreună suntem mai puternici! Împreună suntem NATO! La mulţi ani, România! La mulţi ani, NATO!”, a spus în final preşedintele.