Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, acuză “acțiunile neprietenoase” ale unor lideri PSD față de PNL. El se referă la racolările făcute de Partidul Social Democrat din rândul aleșilor locali ai formațiunii liberale.
Daniel Fenechiu explică la RFI de ce pleacă aleși locali ai PNL la PSD: “Motivele pentru care pleacă sunt diferite de la om la om și de la zonă la zonă. Există anumite județe unde PSD-ul domină administrația, cum ar fi de exemplu Mehedințiul, cum ar fi de exemplu Oltul, cum ar fi de exemplu Teleormanul, Bacăul și aș putea continua, unde datorită faptului că toate funcțiile importante, președinte de CJ, prefect, primar de municipiu, sunt la PSD, a existat un anumit tip de presiune constantă a administrației pesediste, pentru a atrage niște primari. De acolo, tot soiul de jocuri, cu bani de la buget, asocieri pentru diverse proiecte, urmate de propunerea să treacă la PSD sau se blochează finanțarea”.
Liberalul precizează că “acolo unde liderii PSD nu înțeleg să respecte parteneriatul pe care-l au cu PNL, strict pe motive de stabilitate a României, evident că se întâmplă aceste probleme. Pe de altă parte, există și primari, care la un moment dat ajung să aibă o anumită neînțelegere cu liderul de organizație, cu organizația și preferă să plece, există primari care nu se mai bucură de încrederea PNL și știind că nu ar mai fi fost susținuți, au plecat cu două-trei-cinci săptămâni înainte să facem anunțurile de rigoare”.
Daniel Fenechiu acuză acțiunile neprietenoase ale PSD față de PNL: “Este o paletă de motive diferite, în care un rol foarte important îl au anumite acțiuni neprietenoase și, în opinia mea, de netolerat, pe care anumiți lideri PSD din păcate le fac față de PNL, care totuși este într-o coaliție de doi ani și jumătate cu PSD-ul și care a jucat cât se poate de corect în această coaliție”.