Subiectul candidaturii lui Cătălin Cârstoiu la Primăria Capitalei, susținut de PSD și PNL, a fost dezbătut, în această după-amiază, în emisiunea 100% cu Laurențiu Botin de la Realitatea Plus. Dezbaterea a venit după apariția mai multor zvonuri privind retragerea acestuia din cursă și chiar eventuala susținere a altui candidat.
Prezent în studio, senatorul PNL Vlad Mircea Pufu a pus totul pe seama lipsei de experiență a lui Cârstoiu în astfel de ipostaze publice, susținând că acesta rămâne cea mai bună variantă de candidat pentru funcția de primar general al Capitalei.
„În momentul de față, părerea mea, Cătălin Cârstoiu este cel mai bun candidat. Că nu a știut să explice, că a răspuns cu o anumită stângăcie, că a fost plasat târziu în lupta asta electorală, sau că nu a avut timp să se poată prezenta, asta este altă discuție. Dar să ne aducem aminte că au câștigat alții cu anatema vânzării flotei. Deci el trebuie să-și explice foarte bine trecutul. Trebuie să înțeleagă că jurnaliștii atunci când pun întrebări nu i le pun personal, dar el le ia personal. Și dacă nu i le adreseaza jurnaliștii o să le pună opinia publică pe rețele de socializare. Asta trebuie să facă dumnealui”, a spus senatorul liberal.
Vlad Mircea Pufu a opinat că poate fi vorba de o problemă de strategie a echipei de campanie, dar că tot ce a realizat Cătălin Cârstoiu ca manager al Spitalului Universitar de Urgență București îl recomandă din toate punctele de vedere.
„A avut în spate, dacă a avut, niște strategi de campanie care nu s-au priceput și nu se pricep. Dacă ar fi abordat mai profesionist această campanie de 2-3 săptămâni, cred că alta ar fi fost discuția la ora actuală. Să pui un candidat să facă lucruri pe care nu le-a făcut până în momentul în care l-am desemnat este o greseala.Noi nu l-am ales candidat pe Cârstoiu pentru că mergea cel mai bine cu metroul. Noi l-am ales pe Cătălin Cârstoiu pentru că este un foarte bun manager de spital, cel mai mare spital din București, că a făcut lucruri demne de recunoștință publică și atunci noi cu asta trebuie să ieșim în față. Ce facem în momentul de față e să intrăm exact în logica de campanie a adversarilor noștri politici. Timpul trece și noi nu discutăm lucruri esențiale pentru București, pentru regiunea București-Ilfov, care are un PIB mai mare decât o țară, decât Bulgaria, Estonia sau Lituania. Nu are experiență, dar la aceste întrebări trebuia să se aștepte, pentru că fac parte din background-ul dânsului și trebuia să ia în considerare că vor veni și astfel de întrebări și să răspundă cu naturalețe. Că de fapt asta este problema noastră, nu se simte confortabil în această poziție publică. Dar, vă spun, dânsul este un candidat foarte bun pentru București”, a mai spus senatorul PNL Buzău Vlad Mircea Pufu.