Nu a avut timp de reacție

Judecătoria Mangalia arată în motivarea condamnării fostului ministru al Justiţiei, Monica Macovei, la şase luni de închisoare în urma accidentului rutier în care un motociclist a fost rănit, că o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege “este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată”. ”Iniţial nu a recunoscut faptul că a pătruns pe contrasens, apoi, după întocmirea raportului de expertiză criminalistică auto, a recunoscut fapta aşa cum a fost reţinută în actul de inculpare, solicitând încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei şi pe parcursul judecăţii a avut o atitudine sinceră şi de recunoaştere a faptei”, se menţionează în document.

Judecătoria Mangalia a transmis, marţi, la solicitarea News.ro, motivarea deciziei de condamnare a Monicăi Macovei la şase luni de închisoare cu suspendare.

“La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere atât criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal, dar şi aspectele referitoare la persoana inculpatei: cetăţean român, necăsătorită, studii superioare, pensionar – fost avocat, fără antecedente penale, iar pe parcursul cercetărilor, iniţial nu a recunoscut faptul că a pătruns pe contrasens, apoi, după întocmirea raportului de expertiză criminalistică auto, a recunoscut fapta aşa cum a fost reţinută în actul de inculpare, solicitând încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei şi pe parcursul judecăţii a avut o atitudine sinceră şi de recunoaştere a faptei”, se arată în motivare.

Instanţa menţionează că va reduce cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege, având în vedere că Monica Macovei şi-a recunoscut fapta

“Având în vedere poziţia procesuală exprimată de inculpată, în sensul că recunoaşte fapta reţinută în sarcina acesteia, instanţa apreciază că, o pedeapsă orientată spre minimul pedepsei prevăzute de lege, respectiv de şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 196 alin 2 şi 3 Cod penal, este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată şi a o determina ca, pe viitor, să se conformeze dispoziţiilor legale edictate în vederea asigurării siguranţei rutiere, dar şi pentru atingerea celorlalte scopuri ale sancţiunii penale. Având în vedere că scopul educativ şi preventiv al pedepsei aplicate inculpatei poate fi atins şi fără executarea acesteia, ţinând seama de aceleaşi considerente avute în vedere la individualizarea pedepsei şi constatând că sunt îndeplinite celelalte condiţii impuse de art.91 alin 1 Cod penal, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 91 Cod penal şi va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere pentru condamnat de 2 ani”, a mai precizat sursa citată.

Documentul explică şi modul în care s-a petrecut accidentul, la intrarea în Mangalia. Astfel, motociclistul circula cu o viteză de 86 km/h, iar viteza iniţială de deplasare a autoturismului condus de Monica Macovei a fost de 115 km/h, valoarea vitezei de impact fiind de 73 km/h.

În motivare Judecătoria Mangalia afirmă că starea de pericol a fost declanşată de Monica Macovei când a pătruns pe maşina pe sensul opus de mers şi că motociclistul “nu putea evita şi nici preveni producerea accidentului în condiţiile analizate (viteza de 86 km/h) întrucât nu a dispus de suficient timp de reacţie, viteza sa de deplasare neavând legătură de cauzalitate cu producerea accidentului”.

Judecătoria Mangalia mai subliniază că la termenul de judecată din 13 februarie 2024 Monica Macovei şi-a recunoscut fapta şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Fostul ministru al Justiţiei a afirmat cu acel prilej că în situaţia în care va fi găsit vinovat de săvârşirea faptei este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar cu privire la pretenţiile formulate de partea civilă a precizat că lasă la aprecierea instanţei în funcţie de probele administrate în faza de cercetare.

Monica Macovei a fost condamnată de Judecătoria Mangalia, în 12 aprilie, la şase luni de închisoare cu suspendare pentru accidentul de la Mangalia, în urma căruia un motociclist a fost rănit. De asemenea, ea va trebui să frecventeze programe de reintegrare socială şi să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 Bucureşti sau în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 Bucureşti.

Decizia instanţei nu este definitivă

Monica Macovei fusese trimisă în judecată în luna septembrie a anului trecut.

“La data de 27.09.2023, prin rechizitoriul nr. 953/P/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Macovei Monica-Luisa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 şi alin. 3 C.p”, au transmis reprezentanţii Parchetului Curţii de Apel Constanţa.

Sursa citată menţiona că, la data de 8 octombrie 2022, Monica Macovei conducea un autoturism pe DN 39, în apropiere de Mangalia şi “din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, viaţa fiindu-i pusă în primejdie”.

”Am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de şoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea şi nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a maşinii, moment in care airbags s-au declanşat, cauciucul din stânga faţă s-a spart. Nu am pierdut controlul maşinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga faţă, maşina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetaţie. Sper ca motociclistul sa îşi revină, de câteva ore încerc sa obţin informaţii despre starea lui”, a scris Monica Macovei pe Facebook în ziua accidentului.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482