Preotul Cătălin Axinte din Suceava și-a exprimat dorința de a candida la funcția de primar în alegerile locale, având susținerea formațiunii AUR. Acesta a primit acordul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru a participa în campania electorală.
„În următoarea perioadă, preotul Cătălin Axinte va fi monitorizat de Consistoriul eparhial și, dacă va candida și va fi ales, va trebui să aleagă între cariera politică și preoție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, preotul Alexandru Sava, potrivit presei locale.
Preotul Axinte a precizat că, până acum, nu a primit confirmarea conducerii AUR că este nominalizat drept candidatul acestei formațiuni la funcția de primar.
„Deocamdată nu pot să spun nimic mai mult. Sunt onorat să particip din partea AUR la alegerile pentru funcția de primar, pentru că acest partid este un promotor al familiei tradiționale și al credinței, dar încă nu am fost nominalizat”, a declarat preotul Axinte, potrivit sursei menționate.