Glonţul de aur pe care îl are fiecare cetăţean este votul lui

Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, i-a îndemnat pe alegători să se prezinte la vot cu ocazia scrutinului din luna iunie, el apreciind, vineri, la Deva, că fiecare cetăţean “are puterea de a schimba lucrurile”, cu condiţia să participe la procesul electoral.

“E foarte important ca oamenii să-şi folosească puterea pe care o au. Glonţul de aur pe care îl are fiecare cetăţean este votul lui. Atunci când este nemulţumit de cum funcţionează lucrurile, are puterea de a schimba lucrurile. Cu o singură condiţie: să vină la vot, să se implice în campanie, să influenţeze şi pe alţii. Şi evident, până la urmă ceea ce hotărăşte cetăţeanul este, practic, decizia suverană. Şi, oricât de mult şi-au dorit cei care sunt la putere să-i ţină departe de politică şi de vot pe cei care sunt nemulţumiţi, dacă ei vin la vot, pot să schimbe orice”, a declarat Orban.

El a menţionat că politica depinde de oamenii care sunt implicaţi în aceasta, precizând că depinde de votul cetăţenilor cine ajunge în funcţiile alese.

“Dacă oamenii sunt corecţi, politica e corectă. Depinde de cetăţenii să impună ca în toate funcţiile care sunt alese să ajungă oameni oneşti, oameni cu bun simţ, oameni cu şapte ani de acasă, oameni corecţi, oameni cinstiţi. Iar dacă se întâmplă ca să ajungă în funcţii oameni care nu sunt la nivelul aşteptărilor, atunci trebuie schimbaţi la următoarele alegeri. E o chestie simplă. Asta înseamnă democraţia, puterea omului de a schimba orice deţinător de putere care nu-şi face treaba”, a punctat preşedintele Forţa Dreptei.

Ludovic Orban a fost prezent, vineri după-amiază, la Deva, unde a participat la conferinţa judeţeană de alegeri a partidului. Cu acest prilej, în funcţia de preşedinte al filialei judeţene a fost ales Pompiliu Crai, fiind prezentat, totodată, oficial, şi candidatul partidului la funcţia de primar al municipiului Deva, Alin Amititeloaie.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482