Ludovic Orban și Alin Nica au ieșit împreună în conferință de presă la Timișoara. Ludovic Orban a anunțat că Alianța Dreapta Unită va susține candidatura lui Alin Nica la șefia CJ Timiș, asta pentru că, spune Orban: Ne batem cu aceleași vagoane.
Iată explicațiile lui Orban
“Îi urez bun venit acasă lui Alin Nica. Noi suntem liberali, Alin Nica este liberal. Şi împreună, unindu-ne forţele, vom reuşi să împiedicăm tentativa PSD de a pune mâna pe acest judeţ simbolic. Timişoara este primul oraş eliberat de dictatura comunistă. Din păcate, o juntă militară a fost impusă în fruntea PNL, iar aceasta ucide pas cu pas orice urmă de liberalism şi de democraţie în PNL. (…) M-aş bucura foarte mult ca Alianţa Dreapta Unită să ajungă cât mai repede prin negocieri serioase la definitivarea candidaturilor atât la nivelul judeţului, cât şi la nivelul fiecărei comunităţi locale din judeţul Timiş şi să începem cât mai repede bătălia de apărare a judeţului Timiş de planurile mafiote care încearcă să îl sufoce prin tentaculele lor. (…) Vor urma discuţii în Alianţă şi se vor lua decizii care vor fi făcute publice. Vom găsi cea mai bună soluţie să avem cel mai bun candidat. Sunt negocieri fireşti care trebuie să se definitiveze candidaturile”, a declarat Ludovic Orban., a spus acesta.
Alin Nica spune că PSD și PNL își dau pupături dulci peste flegme groase
“Îmi e mai teamă de congruențele pesediste decât de contrele care caracterizează liberalismul. Am avut viziuni diferite legat de ceea ce s-a întâmplat în Timișoara în 2021, dar ceea ce am văzut la colegii mei este strigător la cer. Nu poți să ai pupături dulci peste flegme groase. Sub acest aspect cred că echilibrul în declarații politice sau consecvența declarațiilor pe care le faci chiar dacă sunt dure. Nu l-ați auzit pe domnul Orban să repudieze acele acuzații la adresa PSD cum că e ciuma roșie. Dacă iei o poziție tranșantă trebuie să te ții de ea până la capăt”.