Prefectul judeţului Galaţi, Claudiu Sorin-Gavril, şi-a înaintat, marţi, demisia din funcţia pe care o ocupa de la finele lunii ianuarie 2023, susţinut de Partidul Social Democrat.
Decizia prefectului judeţului Galaţi de a demisiona vine ca urmare a desemnării sale drept candidat la Primăria municipiului Tecuci la alegerile locale din 9 iunie.
„Astăzi, 2 aprilie 2024, domnul Claudiu-Sorin Gavril şi-a dat demisia din funcţia de prefect al judeţului Galaţi, urmând să îşi încheie activitatea după ce Guvernul României va emite hotărârea privind încetarea mandatului”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Galaţi.
Claudiu-Sorin Gavril este candidatul PSD la Primăria Tecuci.
Actualul primar liberal din Tecuci, nemulțumit de alianța cu PSD
Actualul primar liberal din Tecuci, Lucian Costin, s-a arătat zilele trecute nemulțumit de ideea ca PSD și PNL să meargă în alegerile europarlamentare având listă comună de candidați.
„Iau foarte în serios dacă voi vota această listă de europarlamentari. Eu, personal, nu pot vota stânga. Analizez foarte serios dacă pot să votez această listă (…). Astăzi, eu n-o pot vota! Nu m-au convins oamenii de pe această listă comună”, a declarat Lucian Costin, primarul Municipiului Tecuci.