tocmai dușmanul Virgil Popescu i-a ‘suflat’ o întreagă organizație

Cornel Vasile Folescu, deputat AUR a declarat, într-o conferință de presă că AUR este în realitate ”o alianță pentru dezbinarea românilor”, motiv pentru care a decis să intre în PNL, alături de alți doi consilieri locali. AUR rămâne fără un deputat și fără organizația locală Severin. PNL își asigură 4 din cele 6 locuri de parlamentari din Mehedinți dar și majoritatea în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin.

Pentru George Simion este o lovitură cu atât mai mare cu cât tocmai Virgil Popescu este cel care îi ”suflă” oamenii din AUR, cunoscută fiind relația foarte tensionată dintre cei doi. Anul trecut, George Simion și Virgil Popescu au fost la un pas de bătaie în plenul Camerei Deputaților.

”Eu am încercat pe cât posibil să fac politica oamenilor. Acolo unde nu m-am regăsit în ideologie, am făcut un pas discret înapoi. La AUR vorbim despre falsitate, nu despre ideologie”, a declarat deputatul Vasile Folescu.

”Buna mea credință a fost speculată de niște oameni meschini. La AUR este o politică mercantilă. Nu vreau să mă complac în acea mizerie”, a continuat acesta.

Virgil Popescu îi suflă oamenii lui Simion

Cu o lună în urmă, 15 organizații AUR din Mehedinți au trecut la PNL-ul condus de Virgil Popescu. Cu noile veniri în partid, PNL și-a asigurat majoritatea în consiliul local Severin și încă un deputat în grupul liberal din Parlamentul României.

Simion rămâne fără opțiuni la Mehedinți. Cu numai două luni înainte de alegeri, majoritatea oamenilor din organizație i-au întors spatele, și au intrat în PNL

La conferința de presă Cornel Folescu a declarat că preferă să se alăture echipei PNL, alături de Virgil Popescu și Constantin Trușcă, unul dintre cei mai performanți primari din Sudul țării. Cornel Folescu nu a plecat singur de la AUR. Întreaga organizație Drobeta Turnu Severin a trecut la PNL, care are astăzi majoritate în Consiliul Local, prin intrarea în echipă a doi consilieri.

Constantin Trușcă a spus că apreciază venirea lui Folescu în echipă pentru că este un om determinat care vrea să facă politica oamenilor, nu o politică personală. ”Adversarii noștri politici vor fi puțin bulversați. Trebuie să îți dea seama că vor avea probleme mari la alegeri”, a declarat primarul PNL din localitatea Șimian.

Virgil Popescu a declarat că din 6 parlamentari din Mehedinți, patru sunt de la PNL. ”Avem cel mai mare grup de consilieri din Drobeta Turnu-Severin, iar în Parlament deținem 4 poziții din cele 6. Se întărește echipa PNL Mehedinți. Sunt convins că împreună vom câștiga municipiul Drobeta Turnu Severin și Județul Mehedinți și putem spera că vom schimba în bine întreg județul”, a subliniat Virgil Popescu.

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482