George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis prin intermediul blogului său personal un mesaj tăios la adresa alianței PSD – PNL.
Simion consideră că România a ajuns ”un stat capturat”, iar alianța formată de PSD și PNL este o ”adevăratată lovitură de stat”.
”România este, în aceste momente, un stat capturat. În țară se dă, sub jugul mafiei condusă de noul Partid Comasat Român, format din PSD și PNL, partidele care au îngropat țara în ultimii 34 de ani, o adevărată lovitură de stat.
România, țara noastră atât de dragă, a ajuns un stat capturat. Este prizonieră în propriul teritoriu din cauza intereselor obscure ale PSD-PNL. Această gheară putredă a sistemului patronat de PSD și PNL a acaparat statul român. Subminează, efectiv, libertățile fundamentale și instaurează o cenzură demnă de regimurile autoritare.
Asistăm, pentru moment, neputincioși la erodarea treptată a democrației și a statului de drept. De la controlul asupra instituțiilor judiciare, până la monopolizarea mijloacelor de informare în masă și folosirea acestora pentru propagandă și dezinformare, de frica AUR. Acest proces amintește de cele mai întunecate perioade ale istoriei noastre.
Vocea poporului este ignorată și suprimată! AUR, singurul partid de opoziție din România, a ales să nu cadă pradă caracatiței PSD-PNL.
Regimul construit de Klaus Iohannis, cu binomul Ciucă – Ciolacu la timonă, terorizează statul. Încalcă drepturile și libertățile românilor, încercând să înăbușe orice opoziție.
Nici măcar în statele bananiere, în regimurile autoritare nu se întâmplă așa ceva. Dar, pentru că vor să se păstreze la putere pentru încă 10 ani de ”stabilitate”, Ciucă și Ciolacu ignoră recomandările Comisiei de la Veneția, ignoră Constituția, îi sfidează pe români.
România – stat capturat de frica AUR
Suntem în fața celui mai grav derapaj constituțional din ultimii 34 de ani, un atac la adresa suveranității poporului român.
Pe 8 Martie, Guvernul Ciolacu adopta odioasa ordonanță de urgență prin care decideau comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. Cu doar 3 zile înainte de începerea perioadei electorale! Este cu atât mai grav că acest derapaj constituțional vine să completeze bătaia de joc la care au fost supuși românii în timpul pandemiei, atunci când drepturile lor fundamentale au fost încălcate de către același grup infracțional.
Le este frică de AUR. Atât de frică încât au organizat aceste alegeri comasate. Sunt atât de înspăimântați de vocea românilor încât sunt dispuși să distrugă orice instituție a statului pentru a împământeni dictatura lui Klaus Werner Iohannis.
Sunt conștienți că nu ne pot învinge la urnele de vot, așa că apelează la toate trucurile unui regim dictatorial pentru a pune pumnul în gura tuturor celor care le amenință planurile. Ne acuză pe noi de extremism, când ei folosesc tactici demne de Rusia pentru a-și păstra funcțiile. Totul cu acceptul tacit al conducerii Uniunii Europene.
Sub umbra ghearelor mafiote ale PSD și PNL, drepturile fundamentale ale cetățenilor sunt subminate. Statul de drept este la un pas de a fi zdrobit. Dacă nu vom spune nimic, dacă nu vom face nimic pentru a opri acest regim sinistru, peste o lună sau două va fi mult prea târziu. Nu trebuie să stăm cu capul plecat, ci trebuie să atragem atenția cu privire la abuzurile puterii din România.
Începem cu semnături de susținere și îi taxăm, apoi, la vot
Rezistența împotriva acestei stări de fapt poate lua multe forme democratice.
Fiecare acțiune contează și poate contribui la restabilirea unui stat de drept în care guvernarea se face cu adevărat în interesul și pentru binele tuturor cetățenilor. Este momentul pentru cetățenii României să se mobilizeze, să își revendice țara și să lupte pentru un viitor în care libertatea, justiția și prosperitatea sunt accesibile tuturor, nu doar unei elite privilegiate.
Cum vom face asta? Ne unim și luptăm împreună pentru a ne apăra Constituția, Țara și democrația.
Destinul României se va decide acum, în următoarele săptămâni: fie vom fi liberi într-o țară care ne aparține, fie vom fi subjugați pentru următoarele decenii.
Este timpul ca cetățenii României să se ridice și să elibereze țara din captivitatea mafiei politice PSD și PNL. O pot face începând cu strângerea de semnături de susținere pentru candidații AUR la alegerile europarlamentare și la alegerile locale, dacă acestea se vor desfășura, până la urmă, pe 9 iunie!
Iar pe 9 iunie românii care s-au săturat deja de acest regim, îi vor taxa la vot pe toți cei care pun propriile interese pe primul plan, și nu România!
Așa să ne ajute Dumnezeu! Mergem până la capăt!”, este mesajul transmis de George Simion.