Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a condamnat atacul terorist din Rusia, soldat cu sute de victime, și a spus că, în țara noastră, instituțiile fac eforturi pentru a fi evitate astfel de evenimente tragice.
„Condamn orice formă de terorism și, fără îndoială, în astfel de situații gândurile se îndreaptă către familiile care au avut de suferit, față de care îmi exprim toată empatia.
Astfel de momente ar trebui să ne facă să observăm nivelul de siguranță din România. Poliția, alături de alte instituții care contribuie la aplicarea legii, justiție, parchete, serviciile de informații, contribuie din greu și muncesc în fiecare zi, acești oameni în uniformă, ca să trăim într-o țară sigură.”, a spus Cătălin Predoiu la Antena 3 CNN.
Bilanțul victimelor atacului din Moscova a crescut la cel puțin 93 de morți
Bilanțul victimelor atacului din Moscova a crescut la cel puțin 93 de morți. Kremlinul a declarat că 11 persoane au fost reținute în urma atacului, pe care oficialii americani l-au atribuit ISIS-K, o ramură a Statului Islamic care a fost activă în Iran și Afganistan.
Autoritățile ruse au anunțat sâmbătă că 11 persoane au fost reținute în legătură cu atacul comis cu o seară înainte la un concert rock sold-out lângă Moscova, în timp ce bilanțul victimelor a crescut la cel puțin 93 de morți, informează The New York Times.
Potrivit Kremlinului, patru dintre persoanele reținute ar fi fost implicate direct în atac.
Autoritățile ruse au declarat că cel puțin 145 de persoane au fost rănite în atac, pe lângă cele 93 de persoane care au fost declarate ucise.
Sâmbătă, oamenii au stat la coadă în fața unei unități medicale din Moscova pentru a dona sânge pentru răniți.