Deputatul Monica Berescu (USR) acuză Ministerul Educaţiei de dezinteres în cazul reintegrării mamelor minore în învăţământ pentru finalizarea studiilor, motivând că există cadrul legislativ necesar, dar că ministerul anunţă că va finaliza normele metodologice până în septembrie 2025.
Monica Berescu a afirmat, joi, într-un comunicat de presă, că în cursul anului trecut a fost votat în Parlament un amendament la art. 76 din Legea învăţământului preuniversitar privind reintegrarea în sistemul educaţional a elevelor gravide sau care au deja copii, dar normele metodologice întârzie să apară.
Mai mult, parlamentarul USR a susţinut că a adresat o întrebare Ministerului Educaţiei pe această temă şi că în răspunsul primit ministerul precizează că va elabora normele metologice pentru aplicarea acestei legi până în septembrie 2025.
”Răspunsul este uluitor. Vorbim de un dezinteres al Ministerului Educaţiei pentru a rezolva această problemă. Ligia Deca a decis prin ordin de ministru să amâne până la 1 septembrie 2025 redactarea şi implementarea metodologiei specifice. Anual creşte numărul de eleve care devin mame în timpul şcolii sau liceului şi ministra Educaţiei ignoră cu bună ştiinţă o problemă reală a acestei societăţi. O astfel de ministră nu are ce căuta în funcţie. În ţara cu cele mai multe mame minore din Uniunea Europeană, nu se poate să amâni doi ani de zile soluţia care le permite acestor eleve să-şi termine studiile, să înveţe o meserie şi să aibă cu ce să-şi hrănească copiii”, a declarat Monica Berescu.
Potrivit acesteia, în anul 2023, în România erau 749 de fete care au devenit mame înainte de a împlini 15 ani, ţara noastră fiind clasată pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de mame minore sub 15 ani.
Totodată, Monica Berescu a amintit unele cifre ”îngrijorătoare” din statistici care arată că sunt peste 18.000 de fete care au devenit mame înainte de a împlini 19 ani, iar o analiză prezentată de organizaţia Salvaţi Copiii arată că 85 la sută din mamele şi gravidele minore abandonează şcoala.
”Nimeni dintre cei care au condus România în ultimii 30 de ani nu a luat măsuri pentru a ajuta aceşti copii deveniţi părinţi mult prea devreme. Statul nici măcar nu are habar câte mame minore sunt cu adevărat în România, fiindcă nu există o bază de date comună la nivel naţional, în care DGASPC-urile, Ministerul Educaţiei, Ministerul Familiei, DSP-urile, primării şi alte autorităţi locale să introducă datele necesare pentru a crea harta copilelor care au devenit mame înainte să împlinească 18 ani”, a adăugat Monica Berescu.