‘Dacă va avea o decizie de control judiciar, este exclusă susținerea’

Marcel Ciolacu, președintele PSD, anunță că îl susține în continuare pe Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, care ar fi vizat într-o anchetă a DNA. Conform liderului PSD, atâta timp cât DNA nu a anunțat nimic referitor la Iliuță, nu există motive pentru o retragere a susținerii.

„De unde știți? Există vreun comunicat al DNA în acest sens? Activitatea DNA este una publică. Dacă DNA intră în vreo primărie înseamnă că imediat că primarul are dosar penal? Nu am văzut. Da, eu îl susțin pe domnul Iliuță pentru că până acum nu este niciun anunț că are un dosar penal, că este urmărit penal, că are vreo decizie. Dacă va avea o decizie de control judiciar, este exclusă susținerea”, a declarat Marcel Ciolacu.

Președintele PSD a ținut să precizeze că partidul pe care îl conduce nu va avea candidați vizați de măsuri preventive.

„Pe oricine are o decizie luată de către un magistrat – arest la domiciu, control judiciar – PSD nu îl va susține pentru nicio funcție și nicio demnitate publică”, a explicat Ciolacu.

Percheziții la CJ Călărași

Procurori de la DNA Constanţa efectuează, joi dimineaţa, percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Călăraşi, într-un dosar de corupţie, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Conform surselor citate, vizat de anchetă ar fi şi preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă.

De asemenea, procurorii ridică documente şi calculatoare de la DGASPC Călăraşi şi un spital din oraş în legătură cu mai multe contracte de achiziţii.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482