Cătălin Predoiu a descins la CES: Ministrul de inerne a susținut acordarea drepturilor bănești pentru angajații MAI și MApN / Proiectul OUG a fost avizat
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a participat miercuri, la ședința Consiliului Economic și Social, susținând avizarea favorabilă a Proiectului ordonanței de urgență a Guvernului pentru stabilirea unor drepturi specifice personalului Ministerului Apărării Naționale și a unor cheltuieli determinate de pregătirea și executarea unor misiuni în afara teritoriului național.
Proiectul de act normativ, pentru care ministrul Afacerilor Interne a solicitat aviz favorabil din partea Consiliului Economic și Social prevede, printre alte aspecte, actualizarea cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deținut de personalul militar, polițiști și polițiștii de penitenciare și acordarea valorii financiare anuale a normei de echipare și a valorii financiare a drepturilor de echipament la nivelul actualizat al acestora.
“Actul normativ supus avizării prevede două categorii de reglementări: prima vizează angajați ai MAPN aflați în misiuni externe și cea de a doua vizează polițiști, angajați militari ai MAI, polițiști de penitenciare, militari și reprezintă eliminarea unor inechități și întârzieri în aplicarea Legislației cadru privind drepturile acestor categorii de personal. Proiectul este propus într-un context plin de provocări la nivel intern (trafic de droguri, trafic de ființe umane) și tensionat la nivel geopolitic regional. Aceste provocări sunt complicate și de deficitul cronic de personal din apărare și interne. Trebuie să ne ținem acești oameni aproape, să ținem sub control deficitul de personal”, a susținut ministrul Cătălin Predoiu în cadrul ședinței Consiliului Economic și Social.
Proiectul de act normativ a primit aviz favorabil din partea Consiliului Economic și Social.