Cristian Popescu Piedone, numele clasat pe locul 1 în sondajele cu intențiile de vot pentru Primăria Capitalei îl pune la zid pe Nicușor Dan, spunând ce ar fi trebuit să facă actualul primar pentru București în loc să falimenteze instituția.
Actualul primar al Sectorului 5 și candidat pentru Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone, susține că Bucureștiul ar fi trebuit, după 4 ani de mandat al lui Nicușor Dan, să arate complet diferit. De asemenea, el condamnă și lipsa banilor de la bugetul instituției, sume despre care spune că au fost cheltuite neglijent.
„Ca și cum ai căuta acul cu carul cu fân. Putem avea bani, dar nu putem să îi dăm pe spectacole, pe artificii. După se face întuneric și te uiți din nou în traista ta. S-a făcut Centura 2 a Bucureștiului. Degeaba ai făcut asta dacă nu ai făcut legătura. Acel pod Basarab început de Oprescu și terminat de Băsescu. Acel studiu de fezabilitate a fost făcut de japonezi în anii 2000. Traficul ar putea fi defluidizat. Cel mai bine e să îți gospodărești bugetul. La Capitală, unde ai peste un miliard de euro, unde se vede azi că nu a fost bine gestionat. Spitalele administrate de municipalitate sunt la pământ, ți-e rușine să intri în ele. Actorii stau la cerșitul salariilor, să nu mai zicem de recuzite. Ne lăudăm că avem teatre dar ce faci cu ele? Piedone nu a pus niciodată panseluțe. Eu am pus copaci sau plante perene, că știu că ele rămân verzi mereu. Să fii în frecvență cu oamenii, să îi simți, nu îți trebuie o intelectualitate extraordinară decât dacă simți. Dacă în loc sa dai cu var pe copaci, știi să te dai cu ruj pe buze…Sectorul 1, perla Bucureștiului, este gunoiul Bucureștiului. Peștele de la cap se împute. La coadă sunt cetățenii. Poporul va decide. Îl vor alege pe cel care a crescut printre ei. (…) Singurul meu mentor este bunul Dumnezeu. Primul meu gând vine de la Dumnezeu. Al doilea vine de la Diavol. De ce candidezi Piedone, că-ți fac dosare? Primul meu gând a fost de la Dumnezeu și eu merg după primul gând. Misiunea mea e ca după 4 ani Bucureștiul să fie amintirea frumoasă a celor care au trăit și trăiesc și unde tinerii se pot plimba într-un parc, gen Herăstrău, care a devenit ghena Bucureștiului, într-un spital în care nu ți-e frică să mergi și să ieși cu cine știe ce bacterie. Ciobanul păstorește oile, nu oile păstoresc ciobanul”, a declarat Cristian Popescu Piedone la Antena3 CNN.