candidatura la șefia NATO, primită cu scepticism

Anunțul președintelui Klaus Iohannis a fost făcut în ziua în care se împlinesc 25 de ani de la prima extindere a NATO către țările din estul Europei. Candidatura sa a fost primită cu scepticism atât de reprezentanți ai NATO cât și de cei ai UE, dar și de analiști și oameni politici, deopotrivă, cu excepția liberalilor, partid din care provine și pe care l-a condus pentru mai puțin de un an până a fost ales președinte al României, în 2014, informează EuropaLiberă.

„Cred că NATO are nevoie de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale”, a spus președintele în argumentarea demersului său.

 

Anunțul candidaturii președintelui Iohannis la conducerea Alianței Nord-Atlantice

„Ne aflăm într-un context de securitate în care cred că este momentul ca țara noastră să-și asume o și mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere euro-atlantice.

Este o aspirație legitimă a unui stat care a cunoscut în ultimele două decenii transformări radicale și care ar putea contribui cu această experiență la conturarea unei noi viziuni asupra modului în care putem răspunde rapid și eficient unei game variate și complexe de provocări și amenințări.

Avem o înțelegere profundă, inclusiv din perspectiva provocărilor istorice cu care s-a confruntat regiunea noastră, asupra actualei situații de securitate, situație dezechilibrată de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Totodată, cred că NATO are nevoie, la rândul său, de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale.

Europa de Est are o contribuție valoroasă în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO.

Cu o reprezentare echilibrată, puternică și influentă din această regiune, Alianța va putea lua cele mai bune decizii, care să răspundă nevoilor și preocupărilor tuturor statelor membre.

Pentru toate aceste motive, am decis să intru în competiție pentru funcția de Secretar General al NATO.

Îmi asum această candidatură în numele României cu toată responsabilitatea, iar această decizie are la bază performanța României, experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de Președinte al României, înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, și în special regiunea noastră, și angajamentul meu ferm față de valorile și obiectivele fundamentale ale NATO.”

 

Oficial NATO: „Are vreo șansă? Improbabil”

La nivelul NATO și UE părerile sunt împărțite, atât privind șansele președintelui român la șefia NATO cât și cu privire la intențiile sale ascunse.

Pentru oficialul NATO șansele sale sunt prea mici după ce marile puteri au anunțat deja că-l susțin pe premierul olandez Mark Rutte.

„Are vreo șansă? Mai ales împotriva poziției declarate public a Quad (Franța, SUA, Germania, Marea Britanie – n.r.)”? Improbabil. Dar, odată cu aderarea Suediei, am văzut că unele țări pot bloca și pot căuta concesii. Dar ce și-ar dori România? Nu am nici o idee. Și, desigur, Ungaria poate face eforturi suplimentare pentru a obține ceea ce își dorește. Ideea a fost să rezolvăm asta cât mai curând posibil, de preferință în aprilie. Acesta poate fi, în schimb, începutul unui proces mai lung”, a declarat un oficial NATO pentru corespondentul Europei Libere la Bruxelles, Rikard Jozwiak.

În schimb, un oficial UE crede că anunțul președintelui este o manevră prin care Klaus Iohannis țintește, de fapt, un post la conducerea Uniunii Europene. „Nu cred că vrea postul de la NATO. Se târguiește pentru un post de top în UE – bănuiala mea [este că vrea șefia] politicii externe” a UE.

 

Cum este numit secretarul general al NATO

Secretarul general al NATO este numit dintre șefii de stat și de guvern din Alianța Nord Atlantică.

Liderul NATO este ales în urma consultărilor diplomatice informale între țările membre, care propun candidați pentru post.

Nicio decizie nu este confirmată până când nu se ajunge la un consens asupra unui singur candidat.

 

Rareș Bogdan: „România este îndrituită să preia poziția de Secretar General al NATO”

Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, spune despre candidatura președintelui Iohannis la şefia NATO că este sprijinită de tot ceea ce a realizat armata română în ultimii 20 de ani și că România va veni cu argumente „cât se poate de solide” despre necesitatea unei perspective a ţărilor din Europa Centrală şi de Est la conducerea Alianţei Nord-Atlantice.

„Este vorba de o responsabilitate de asumare a reprezentării pentru ocuparea unei funcţii la nivelul NATO, după 20 de ani de când România a devenit membru cu drepturi depline al Alianţei şi, în felul acesta, această candidatură este sprijinită de tot ceea ce a realizat Armata Română în aceşti 20 de ani, efortul pe care l-a făcut România prin participarea la toate angajamentele în care Alianţa a fost implicată”, a declarat Nicolae Ciucă.

El a spus că întregul sistem național de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avut o contribuţie esenţială în realizarea pivotului de stabilitate în regiunea Mării Negre, pe Flancul de Est şi, implicit, în interiorul Alianţei.

Ciucă a dat asigurări că România va veni cu „cu argumente cât se poate de solide în ceea ce înseamnă necesitatea unei perspective a ţărilor din Europa Centrală şi de Est la conducerea Alianţei Nord-Atlantice.”

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan crede „sincer” ca președintele Iohannis are toate șansele în competiția cu premierul olandez Mark Rutte.

El spune că atunci când țările occidentale au anunțat susținerea la șefia NATO a premierului olandez Mark Rutte „nu exista o contracandidatură” și că „România este îndrituită să preia poziția de Secretar General al NATO. Ca și Estul Europei!”

Cât privește șansele ca președintele Iohannis să fie susținut de partenerii americani, europarlamentarul român spune că „modul arogant de a se purta al lui Mark Rutte îl face imposibil de susținut de cele șapte state din Est.”

„E o competiție, dar unde avem șanse, deoarece România este implicată prin alocarea constantă a 2% din PIB pentru Apărare, de anul trecut 2,5% din PIB, iar peste 20% (din 2022 chiar 35%) este alocată pentru capabilități noi”, spune Rareș Bogdan.

El crede că România „oferă NATO un președinte cu zece ani de experiență pe arena internațională, al unui stat echilibrat și cunoscător, și implicat în evoluțiile euro-atlantice, în același timp pro-european și atlantist.”

Bogdan este convins că „diplomația românească își face treaba” și că summitul Partidului Popular European care a avut loc săptămâna trecută la bucurești „ a jucat rolul său în promovarea acestui deziderat, în testarea perspectivelor.”

Valentin Naumescu, fost secretar de stat în Ministerului Afacerilor Externe, profesor de relații internaționale la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, spune că, în acest moment, „nu avem de unde să știm care va fi rezultatul acestui demers”, dar s-a arătat convins, într-un comentariu făcut pentru Europa Liberă, că anunțul președintelui a fost precedat de „numeroase discuții cu șefi de stat și de guvern”.

Întrebat dacă președintele Klaus Iohannis ar fi putut să se consulte anterior anunțului cu Administrația americană, care a anunțat deja că îl susține pe Mark Rutte (premierul Olandei) pentru această poziție, profesorul Valentin Naumescu a răspuns: „Din câte cunosc eu diplomația română, acest demers nu este o surpriză pentru Casa Albă și Washington”.

În opinia lui, anunțul președintelui Klaus Iohannis vine cam târziu, în schimb deschide oportunitatea mai multor tipuri de discuții la Uniunea Europeană și NATO.

Nu în ultimul rând, profesorul de relații internaționale este convins că țările din estul NATO, inclusiv România, au argumente serioase pentru a ocupa postul de lider al Alianței Nord Atlantice.

 

Anunțurile simultane ale celor mai importanți aliați că îl susțin pe Mark Rutte

– 22 februarie, consilierul pentru comunicare în domeniul securității naționale de la Casa Albă, John Kirby: „Președintele (Joe) Biden susține ferm candidatura premierului Rutte pentru a fi următorul secretar general al NATO. Premierul Rutte are o înțelegere profundă a importanței Alianței, este un lider și un comunicator înnăscut, iar conducerea sa ar servi bine Alianței în acest moment critic”.

– 22 februarie 2024, Guvernul Marii Britanii: Mark Rutte are „atributele necesare de apărare și securitate” pentru a fi următorul secretar general al Alianței.

– 22 februarie, purtătorul de cuvânt al cancelarului german Olaf Scholz, Steffen Hebestreit: „Cancelarul Scholz susține numirea lui Mark Rutte ca noul secretar general al NATO. Cu experiența sa imensă, expertiza sa în materie de politică de securitate și abilitățile sale diplomatice puternice, este un candidat remarcabil.”

Opoziția, în schimb, nu-i dă nicio șansă președintelui să ajungă la conducerea Alianței Nord-Atlantice.

„Din toate informațiile pe care le avem, nu există șanse pentru această candidatură. Cele mai puternice state din NATO s-au pronunțat pentru domnul Rutte. Probabil e doar un gest care să-i permită negocierea unei alte funcții. După cum știm pentru Klaus Iohannis este esențial să-și găsească un job după Cotroceni, iar în funcție de asta se pun și alegerile în România, mai nou”, a declarat pentru Europa Liberă vicepreşedintele Uniunii Salvați România, Ionuț Moșteanu, purtător de cuvânt al partidului.

La scurt timp de la anunțul președintelui Iohannis, Politico a publicat sub semnătura sa un plan în zece puncte despre viitorul Alianței Nord-Atlantice.

Informația că președintele Klaus Iohannis ar vrea să devină viitorul șef al NATO a fost publicată pe 22 februarie pe pagina de Twitter a corespondentei agenției americane Bloomberg la Casa Albă, Jennifer Jacobs.

Europa Liberă a întrebat atunci Administrația Prezidențială dacă informația este reală, dar instituția a răspuns că „nu comentează zvonuri”.

Marți, 12 martie, se împlinesc 25 de ani de la prima extinderea NATO către țările din estul Europei.

Cehia, Polonia și Ungaria au fost primele țări ex-comuniste primite în NATO pentru că erau considerate la acea dată, în 1999, cele mai avansate pe calea reformelor democratice post-comuniste. După alți trei ani, la un summit NATO ținut la Praga, au fost primite alte foste țări comuniste: Bulgaria, România, Slovacia, Slovenia și cele trei țări baltice: Estonia, Letonia și Lituania.

Sursa: Revista Presei Rador Radio România

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482