România riscă se facă de râs în Schengen!

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a avut discuții, luni, cu administratorii aeroporturilor din România, reprezentanți de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, președinții consiliilor județene, despre pregătirile pentru eliminarea controalelor la frontierele aeriene din 31 martie.

Pregătirile pentru intrarea în Schengen sunt intense

O întâlnire între viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu și administratorii aeroporturilor ce operează pe teritoriul României, reprezentați de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, președinții consiliilor județene, reprezentanți ai acestora și conducerile aeroporturilor Suceava, Târgu-Mureș, Iași, Cluj-Napoca, Craiova, Baia Mare, Satu Mare, Sibiu, Tulcea, Oradea, Constanța, Henri Coandă, Timișoara a avut loc luni.

Predoiu a cerut eliminarea cozilor

„Având în vedere faptul că administrarea aeroporturilor nu se află în coordonarea MAI și în spiritul politicii de cooperare loială interinstituțională, discuția s-a concentrat asupra pregătirilor pentru eliminarea controalelor la frontierele aeriene, la 31.03.2024, cu accent asupra separării fluxurilor de pasageri și îndeplinirii celorlalte cerințe prevăzute de HG nr. 791/2009 privind condițiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaționale sau deschise traficului aerian internațional, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, ministrul Afacerilor Interne a reiterat disponibilitatea structurilor MAI de a sprijini administrațiile aeroporturilor pentru îndeplinirea tuturor standardelor Schengen”, transmite Ministerul de Interne.

Ministrul Cătălin Predoiu a trecut în revistă măsurile adoptate de Ministerul Afacerilor Interne pentru implementarea fără sincope a Deciziei Consiliului din decembrie 2023, pe baza unui Plan concret, subliniind faptul că România este în grafic cu toate activitățile aferente acestui moment.

Soluțiile implementate trebuie să fie la standarde Schengen

În același timp, ministrul a subliniat importanța infrastructurii aeroporturilor pentru prevenirea amestecării fluxurilor Schengen cu cele Non-Schengen și a cerut ca, în contextul lucrărilor de dezvoltare pe care aeroporturile le au în derulare, să se asigure că soluțiile din teren corespund în totalitate standardelor Schengen.

În egală măsură, Predoiu a felicitat conducerile aeroporturilor care au reușit să finalizeze lucrările de dezvoltare, unele chiar înaintea termenului propus, și a încurajat administratorii celorlalte aeroporturi să se asigure că ridicarea controalelor la frontierele interne aeriene se va desfășura fără probleme.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 3244