‘Ne-am gândit la felul în care vom reuși…’

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a ieșit, sâmbătă, într-o conferință de presă, în care a vorbit despre procesul Roșia Montană. Ministrul de resort a anticipat depunerea de contestații în urma câștigului României în acest controversat proces și a răspuns acuzațiilor de manipulare bursieră care s-au adus.

Confruntat cu declarațiile anterioare privind posibila pierdere a procesului, Boloș a justificat pesimismul, menționând că a analizat toate scenariile posibile.

„Aveam în spate o serie de decizii care păreau să fie contrare exploatării resurselor țării. Strategia de apărare a fost gândită luând în considerare atât aspectele favorabile, cât și cele nefavorabile, iar detalii suplimentare vor fi furnizate după termenul de 20 de zile”, a explicat Bolos.

Referitor la acuzațiile de manipulare a bursei, care au fost aduse de foste figuri din guvernele anterioare ale României, el a subliniat: „Manipulezi bursa când ai un interes pe acea piață. Singurul nostru interes, și cred că și al prim-ministrului, a fost bugetul României. Noi ne-am gândit – cum se gândește orice responsabil de domeniul finanțelor și primul ministru al României –  la felul în care vom reuși să facem față unei asemenea cheltuieli enorme”, a afirmat Marcel Boloș.

Marcel Boloș, după acuzațiile de interese și manipulări bursiere

 

Explicațiile lui Boloș vin după ce, fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, a afirmat sâmbătă că firma Gabriel Resources ar fi urmărit, de fapt, nu exploatarea aurului de la Roșia Montană, ci să obțină bani din speculații bursiere. Ariton a declarat pentru Agerpres că: „Eu am fost reticent și nu am crezut niciodată că vor să exploateze, ci ei au vrut să facă niște speculații. Ca dovadă s-a dovedit în ani că am avut dreptate. (…) Nu i-am văzut cu organizare de șantier, cu utilaje aduse. (…) Ce au făcut la Roșia Montană? Au făcut câteva reparații la niște case. Au fost puși să facă bani și speculații bursiere și atunci și acum.”

De asemenea, fostul ministru al Mediului, Korodi Attila, a adăugat că: „Câteodată am simțit că această companie a jucat foarte puternic și pentru a câștiga pe bursă”.

Pe de altă parte, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că se așteaptă să fie depuse contestații după ce România a câștigat procesul Roșia Montană. Întrebat despre declarațiile anterioare în care Bolos vorbea despre faptul că România va pierde acest proces, acesta a afirmat că: „Am vrut să mă asigur că toate informațiile, documentele, justificările, tot ce a trebuit din punct de vedere procedural s-a întâmplat pentru ca decizia să fie una în favoarea României. La acea discuție, care a fost una cât se poate de profesionistă, avocații mi-au spus că șansele noastre sunt minime și că ar fi o minune dacă am câștiga. Și atât.”

În completare, ministrul a menționat că: „O să aflați adevărul la momentul potrivit”, subliniind că Ministerul Finanțelor a apărat interesul public al României în acest caz. Deși a afirmat că avocaţii i-au spus că şansele româniei sunt minime şi că ar fi o minune dacă am câştiga, ”iată că minunea s-a întâmplat şi ţara a scăpat de un mare necaz”, a mai comentat Boloş, el criticând speculaţiile care au apărut în spaţiul public şi care sunt ”o formă de răutate” şi trebuie să fie mai temperate. Marcel Boloş a dat asigurări că Ministerul Finanţelor a apărat interesul public al României, aşa cum era firesc.

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482