‘Instituțiile statului trebuie sa investigheze’

După toată lumea întâmpină cu reacții pozitive victoria României în procesul privind exploatarea minieră de la Roșia Montană. După Cătălin Drulă, și Florin Cîțu acuză o manipulare și cere ca premierul Marcel Ciolacu să fie investigat după dezbaterile din ultimele săptămâni legate de o presupusă înfrângere iminentă a României la Washington.

„Ciolacu a mințit și a creat o isterie națională degeaba.

România rămâne cu Roșia Montană în UNESCO și cu zăcământul de aur.

Cioalacu, îți propun un nou referendum: cota unică sau impozit progresiv!

P.S.: Instituțiile statului trebuie să investigheze dacă Marcel Ciolacu a beneficiat de pe urmă manipulării prețului acțiunilor Gabriel Resources prin comentariile din ultima perioada”, scrie Florin Cîțu pe Facebook.

CONTEXT

România a câștigat procesul împotriva Gabriel Resources, referitor la exploatarea minieră de la Roșia Montană, la Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiții.

Cu o majoritate de 2 la 1, instanța arbitrală a stabilit că România nu datorează despăbugiri companiei miniere, precizeză surse oficiale pentru stiripesurse.ro. Instanța de la Washington a stabilit că firma canadiană trebuie să plătească României cheltuieli de judecată.

Acțiunea arbitrală internațională a fost inițiată în anul 2015 împotriva României de către doi investitori străini, respectiv Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) și a fost întemeiată pe Acordurile cu privire la promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor încheiate de România cu Guvernul Canadei (ratificat prin Legea nr.356/2009) și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr.109/1995).

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482