Victor Ponta vorbește despre vinocați în cazul Roşia Montană: Fostul premier arată cu degetul spre Dacian Cioloș și Klaus Iohannis
Guvernul României aşteaptă vineri o decizie definitivă în cazul despăgubirilor cerute de Gabriel Resources Gold Corporation statului român pentru faptul că a fost oprită exploatarea auriferă de la Roşia Montană.
Victor Ponta, un susţinător vechi al exploatării de la Roşia Montană, a explicat cine este vinovat pentru situaţia în care a ajuns statul român şi avertizează că ideea premierului Marcel Ciolacu, de a organiza un referendum pentru a determina dacă românii îşi doresc sau nu exploatarea, nu ar avea efect, în absenţa altor demersuri complementare.
„Ideea premierului Ciolacu este frumoasă, să întrebăm poporul, pentru că a fost o minoritate care a blocat acest proiect.
Dar referendumul nu ar avea niciun efect, atâta timp cât prin decizia domnului Cioloă a fost introdus întreg situl în patrimoniul UNESCO. E o procedură care ține tot de guvern, prin care ar putea fi scos situl din patrimoniul UNESCO.
În 2013, cei care s-au răzgândit, au fost cei de la PNL, domnul Iohannis a zis ca nu vrea să facă proiectul.”, a declarat Victor Ponta, joi, la România TV.
Ce spune despre comasarea alegerilor și votarea liberalilor de pe listele comune
Fostul premier a comentat şi subiectul comasării alegerilor, în contextul în care joi era anunţată ordonanţa de guvern pe această temă, dar aceasta a fost amânată.
„Eu stiu un singur lucru, ca cetățeanul turmentat: eu aș vrea să votez pe cineva mai bun decat domnul Nicușor Dan sau decât Clotilde Armand, dar nu știu pe cine, că nu știu cine candidează. Mai sunt trei luni și nu știu pe cine pun ștampila nici la europarlamentare, că eu in sufletul meu sunt tot PSD-ist și îmi vine greu să pun pe Rareș Bogdan, sau pe domnul Siegfried Muresan, care înjurau încontinuu PSD. Eu mă gândeam să dea direct o ordonanță în care să spuna care e rezultatul alegerilor și cu asta basta.”, a mai spus Ponta