Nu omiteți cetățenii din negociere

Cristian Popescu Piedone mai bagă o dată bățul prin gard în cazul negocierilor pentru desemnarea în cadrul Coaliției a unui candidat comun pentru Primăria generală a Capitalei. Acesta face referirile la negocierile de azi între cei doi președinți, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, și le cere să țină cont de mai mult decât de interesele de moment ale celor două partide. Are un mesaj dur pentru ”cei care îl sapă”: ”Mă gândesc să fac o groapă pentru cei care mă sapă!”

”În zi sfântă, mi-ar plăcea să fiu musca agățată de jaluzelele acelea, din camera aceea… unde doi gentelemani provinciali dau cu zarul viitorul bucureștenilor !

Parcă-i văd:

Unul le strânge emoționat  de colțuri, altul le mângâie superstițios în căușul palmei…

E pace în odaie și miroase a blat, ca-n meciurile de demult jucate de-ai lui Pinalti acasă sub Pietricica…

În meciul lor, Daniel Dan ține tolba cu cartonașe și dictează echipa Bucureștilor pentru următorii patru ani!

Domnii lideri… cu miuța lor!

Dacă eram muscă astăzi… îi bâzâiam ca să-i trezesc la realitatea Bucureștiului, măcar!

… deh…

content-image

Viața m-a învățat ca Jokerul… rămâne în frac și când îl ignoră chibiții!

Cunoscătorii jocului știu prea bine că JOKERUL POATE ÎNCHEGA Chinta Royală!

Apropo:

În peisajul lui Mărțișor, mi-a apărut piranda Narcisa cu ghiocul, bobii și runele…

Și mi le-a fluturat și mi le-a vânturat și mi le-a învârtit și mi le-a azvârlit!

Iar când mi le-a etalat… am zâmbit!

Mi-a mirosit a blat trântit voit de amatori vremelnici prin oraș…

Dar, CRED CĂ E DOAR IZ IMAGINAR…

Oricum… nu-i băi!

Ei cu ale lor, EU CU CETĂȚENII MEI

La ordinul cetățenilor cu bun simț și dragoste de București, acum, la prânz, mi-am luat hârlețul…

Mă gândesc să sap o groapă pentru cei care… mă sapă!

De la Piedone,

să aveți zi rodnică, domnilor șefi ! Să nu omiteți CETĂȚENII BUCUREȘTIULUI din negociere, vă rog!

PS:

Ne vedem prin cartiere!”, scrie Piedone pe pagina sa de facebook.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482