Nu mi s-a părut ceva mai ridicol

Ion Iliescu a catalogat ca fiind ridicolă încăpățânarea politicienilor de a râmâne în funcție deși nu mai sunt doriți. Afirmațiile le-a făcut  în podcastul fostului consilier Ionuț Vulpescu, interviu dat cu ocazia aniversării a 94 de ani.

„Politica înseamnă arta de a convinge majorități, punând interesul național și statul mai înainte de bunăstarea propriului partid sau a propriei echipe. În același timp, e un domeniu al feedbackului critic, nu injurios; un teren în care marile nostalgii pot produce societăți falimentare; în care altruismul naiv, idealismul sau sentimentul falsei puteri pot produce utopii care întârzie o societate în propria-i viață.

”Mediul politic trebuie tratat impersonal”

Nu mă îndoiesc, prin urmare, că politica e domeniul realismului. Faptul că a devenit pentru unii politicieni sursa unui hedonism personal n-are nimic de a face cu definiția școlărească, by the book, a politicii, ci cu eroarea unor actori politici de a personaliza excesiv mediul politic, care trebuie să fie tratat, pentru a funcționa normal, impersonal.

Politica înseamnă și o putere sufletească: de a fi la conducere sau în opoziție, de a accepta cu demnitate pierderile și cu decență câștigurile, de a ști când să renunți. Nu mi s-a părut ceva mai ridicol decât încăpățânarea de a rămâne la putere atunci când nimeni nu te mai vrea. Cum nu mi s-a părut ceva mai decadent decât momentul în care politica a început să nu mai fie un teritoriu în care autoritățile morale se pot pronunța”, a afirmat fostul președinte în podcastul Avangarda cu Ionuț Vulpescu.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 3016