‘Am vorbit despre necesitatea unui Acord Industrial în UE!’

Europarlamentarul Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European, a avut o întrevedere cu Mario Draghi, fost premier al Italiei. Cei doi au discutat despre necesitatea unui Acord Industrial în UE.

„Onorat de întâlnirea pe care am avut-o în această după amiază, la Strasbourg, cu profesorul Mario Draghi. Figură emblematică a politicii europene, Mario Draghi a ocupat funcțiile de premier al Italiei și președinte al Băncii Centrale Europene, iar acum este însărcinat de Comisia Europeană să elaboreze un raport privind competitivitatea Uniunii Europene.

În calitate de președinte al Comisiei pentru Industrie și Energie din Parlamentul European, am subliniat în cadrul dialogului nostru necesitatea unui Acord Industrial (Industrial Deal) la nivel european. Este esențial să consolidăm baza industrială a Europei pentru a asigura creșterea numărului de locuri de muncă și a competitivității, ceea ce va duce la creșterea prosperității pe întregul continentul. În contextul alegerilor europarlamentare, aceste obiective sunt imperios necesare pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor noștri.

Am convenit asupra importanței unei abordări unite și coerente pentru a face față provocărilor actuale și asupra finanțării continue și adecvate care să ne permită să rămânem competitivi și să ne atingem în același timp două dintre cele mai importante ținte: tranziția ecologică și cea digitală.

Consolidarea, pe perioada tranziției, a capacităților de producție regenerabilă, dar a celor nucleare și a celor bazate pe gaz și diversificarea surselor de aprovizionare sunt esențiale pentru a asigura un viitor energetic sigur și durabil pentru toți cetățenii europeni.

Împreună, prin dialog și cooperare, putem construi o Europă mai competitivă și mai prosperă pentru generațiile viitoare”, a transmis Cristian Bușoi.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482