Iulian Fota, demis de la MAE/ Cine a fost numit în locul fostului consilier al lui Băsescu

Iulian Fota a fost demis din funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. Decizia premierului Marcel Ciolacu a fost publicată vineri seara în Monitorul Oficial.

Potrivit unei alte decizii publicate în Monitorul Oficial, în locul lui Fota a fost numită Ana Tinca. După cum stiripesurse.ro nota zilele trecute, Anca Tinca a fost până acum consilier Secția Politic la Ambasada României de la Ankara.

De ce a fost demis Fota

Potrivit unor surse guvernamentale, decizia a fost luată în baza unei înțelegeri între Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Cei doi au convenit să îl schimbe pe Fota încă de acum două săptămâni.

Ministra Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, este cea care a cerut această schimbare. Potrivit surselor guvernamentale, lui Iulian Fota i s-ar reproșa „gafe repetate”, dar și un „comportament inadecvat”.

Deși inițial se vechiula numele lui Ștefan Tinca pentru funcția eliberată de Fota, se pare că favorită este soția acestuia, Ana Tinca. Ambii activează în cadrul ambasadei române din Ankara, Ana Tinca fiind consilier Secția Politic.

Cine este Iulian Fota

Între 2009 și 2014, Iulian Fota a fost consilier prezidențial pentru securitate națională în administrația președintelui Traian Băsescu.

De-a lungul timpului a mai ocupat diverse funcții în sistemul public, precum director al Colegiului Național de Apărare (2005 – 2009), director al Colegiului Național de Informații (2016-2020) sau director general al Institutului Diplomatic Român.

Din postura de la MAE, Fota a negociat acordul politic de cooperare pe chestiuni de securitate cu Ucraina.

content-image

content-image

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482