Marius Budăi spune ce s-ar fi întâmplat dacă nu se plafonau preţurile la energie şi alimente. Unde ar fi ajuns inflaţia

Marius Budăi spune ce s-ar fi întâmplat dacă nu se plafonau preţurile la energie şi alimente. Unde ar fi ajuns inflaţia

Fostul ministru al Muncii Marius Budăi consideră că plafonarea preţurilor la energie şi limitarea adaosului la alimente au menţinut inflaţia la nivelul actual, anunță Agerpres.

El a susţinut, în postare pe Facebook, că dacă preţurile la energie şi alimente nu erau controlate prin măsuri guvernamentale, inflaţia ar fi ajuns la 17%.

Ce spune Marius Budăi

“Acum se vede cât de mult contează măsurile PSD prin care s-a oprit specula la energie şi la alimente. BNR ne-a spus ieri că inflaţia ar fi fost cu aproape 10 puncte mai mare, dacă nu s-ar fi plafonat preţurile la energie şi dacă nu s-ar fi limitat adaosul la alimente. Adică în loc de 7,4%, cât a comunicat azi INS, inflaţia ar fi ajuns la 17%. Practic, la fiecare 100 de lei cheltuiţi la cumpărături, românii ar fi plătit încă 10 lei, dacă nu s-ar fi luat aceste măsuri promovate de PSD”, a scris Budăi.

Fostul ministru crede că, prin astfel de măsuri, social-democraţii au reuşit să protejeze puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici şi medii.

Rata anuală a inflaţiei a urcat în luna ianuarie 2024 la 7,41%, de la 6,61% în decembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,64%, cele nealimentare – cu 7,36%, iar serviciile – cu 10,91%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate miercuri.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482