Ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, spune că unii ucraineni consideră România un „înger păzitor” pentru modul în care s-a comportat în timpul războiului lui Putin şi pentru cât de mult i-a ajutat.
Într-un moment în care există percepţia că sprijinul occidental pentru Ucraina se clatină, reprezentanta Washingtonului a explicat de ce ajutând Ucraina, România se ajută pe ea însăşi şi capătă un rol vital în regiunea Mării Negre, precum şi un statut de aliat-cheie. „Rusia a atacat Ucraina. A creat un dezastru umanitar îngrozitor şi niciunul dintre noi nu vrea să vadă un astfel de atac în altă parte. Prin urmare, ajutând Ucraina, ne ajutăm pe noi înşine. Noi ajutăm la protejarea Europei. Deci este important să fim uniţi”, a declarat Kathleen Kavalec într-un interviu difuzat vineri de Digi24, relatează News.ro. Ea a spus că este încrezătoare că ajutorul pentru Ucraina – blocat în prezent în Congresul SUA din cauza disputelor politice – va continua în cele din urmă şi din partea Statelor Unite. „Lucrăm în democraţii, iar democraţiile pot fi uneori lente. Dar cred că sprijinul este acolo şi va continua”, a spus ambasadoarea.
CUM SE AJUTĂ ROMÂNIA PE EA ÎNSĂŞI
Ambasadoarea a arătat că România a jucat un rol foarte important ca stat din prima linie a conflictului, dar în acelaşi timp există şi unele beneficii pentru România – de pildă, o obligă să-şi îmbunătăţească propria infrastructură. „Aţi experimentat războiul de aproape, pentru că este chiar peste graniţă. Aţi avut impactul tuturor refugiaţilor care au venit de peste graniţă. Aţi dat o mână de ajutor. România s-a ridicat şi a făcut ceea ce trebuie în acel moment, pentru a ajuta Ucraina, lucru care este foarte apreciat de ucraineni, de Statele Unite, de Europa. Dar s-a ajutat şi pe sine însăşi, pentru că tot sprijinul acordat Ucrainei este de asemenea de ajutor pentru România. Când ajutaţi Ucraina, de exemplu, permiteţi ca grânele să tranziteze România pentru a merge pe pieţele alimentare mondiale, investiţia în această infrastructură ajută şi afacerile româneşti şi îmbunătăţeşte infrastructura din această ţară”, a explicat ambasadoarea.
„Prin urmare, ajutând Ucraina, ne ajutăm pe noi înşine şi apreciem cu adevărat acest lucru. România a făcut parte din acest efort. Şi ştiu că şi ucrainenii apreciază acest lucru. Am vorbit odată cu un refugiat din Ucraina care mi-a spus că românii sunt îngerii lor păzitori. I-aţi primit şi i-aţi ajutat la acel moment şi asta nu va fi uitat”, spune Kathleen Kavalec.
VINE RĂZBOIUL ÎN NATO?
În ultima vreme, apar tot mai multe scenarii şi avertismente foarte serioase din partea militarilor aliaţi de vârf că este posibil ca războiul din Ucraina să se reverse pe teritoriul NATO şi chiar să se transforme în al treilea război mondial. Întrebată dacă şi Statele Unite au acelaşi avertisment în privinţa pregătirii pentru un nou război, Kathleen Kavalec a reamintit că scopul NATO este descurajarea şi apărarea. „Şi cel mai bun mod de a evita războiul este să te pregăteşti pentru a te putea apăra”, a declarat şefa misiunii diplomatice a SUA, subliniind că asta serveşte ca un factor de descurajare.
Tocmai de aceea, şefa misiunii diplomatice a SUA pledează pentru investiţii mai mari în apărare şi securitate şi pentru modernizarea armatei.
„Cred că faptul că avem o Alianţă puternică, aceea în care suntem membri, atât România, cât şi Statele Unite, alături de ceilalţi aliaţi ai noştri, serveşte ca un factor de descurajare pentru război. Desigur, pentru ca acest factor de descurajare să fie credibil, cu toţii trebuie să investim în securitatea noastră, să ne modernizăm armata şi să facem tot ce trebuie pentru a avea o apărare credibilă”, a punctat Kavalec. „Dar cred că faptul că avem NATO este cea mai bună protecţie şi ne face pe toţi să fim în siguranţă”, a adăugat ea.
CE ÎNSEAMNĂ MAREA NEAGRĂ PENTRU SUA?
În această ecuaţie de securitate regională declanşată de Rusia, regiunea Mării Negre capătă o importanţă sporită şi devine tot mai vizibilă. Recent, Ambasada SUA a găzduit o vizită a tuturor ambasadorilor americani din regiunea Mării Negre, care au venit în România odată cu secretarul adjunct de stat al SUA, James O’Brien, şi cu generalul Christopher Cavoli, şeful Comandamentului Suprem Aliat în Europa – SACEUR.
Întrebată despre ce a fost vorba şi care este planul pentru Marea Neagră, din moment ce atât de mulţi ambasadori americani şi oficiali ai Departamentul de Stat al SUA au venit la Bucureşti, Kathleen Kavalec a spus că a fost vorba despre discuţii pe tema regiunii Mării Negre „în concordanţă cu noua strategie a Mării Negre adoptată de Congresul” SUA. Evenimentul „reflectă o recunoaştere a importanţei acestei regiuni”, atrage atenţia ambasadoarea.
Ea a explicat că Marea Neagră este un centru vital de transport între Europa şi Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. „Şi, cu siguranţă, cu războiul de alături, cu ruşii, care creează toate aceste probleme de securitate, este vital pentru noi toţi să vorbim despre ce putem face pentru a face regiunea mai sigură, pentru a proteja transportul maritim şi comerţul, pentru a ne asigura că aceasta rămâne o zonă stabilă. Acesta a fost punctul central al discuţiei. I-am invitat pe ministrul de externe, doamna (Luminiţa) Odobescu şi pe ministrul apărării, (Angel) Tîlvăr, să vină să vorbească despre punctul de vedere al României pe aceste probleme. Şi am ales să avem conferinţa aici, pentru că noi credem că România este un aliat cheie şi joacă un rol vital în această regiune. Acesta a fost punctul central al vizitei”, a arătat ambasadoarea.
Întrebată care sunt planurile pentru regiune şi la ce ar trebui să ne aşteptăm în viitorul apropiat, Kavalec a spus că multe planuri sunt deja în curs, de exemplu, în ceea ce priveşte sprijinul pentru energie, pentru îmbunătăţirea domeniului energiei în zonă. „Pentru că atunci când vorbim despre Marea Neagră, strategie şi securitate, nu este vorba doar de armată şi apărare, ci şi despre energie, transport, investiţii”, a punctat diplomatul. „Ce am încercat să facem a fost să analizăm multe proiecte, care sunt deja în curs de desfăşurare şi să vedem cum putem lucra împreună şi cum putem valorifica toate lucrurile pe care le facem în regiune”, a menţionat Kavalec.
Întrebată dacă Rusia este luată în considerare în această regiune, pentru că Rusia este la Marea Neagră şi creează deja o mulţime de probleme, ambasadoarea a confirmat: „Tocmai de aceea trebuie să privim mai atent această regiune, din cauza pericolelor şi riscurilor pe care Rusia le-a creat din cauza atacului său oribil asupra Ucrainei. Toate acestea devin mult mai vitale. De aceea ne-am reunit, ambasadorii SUA care servesc în aceste ţări”, a explicat ea în interviul acordat emisiunii „Paşaport diplomatic”.