Proces între doi politiceni ALDE

Într-un demers care marchează apogeul unui conflict prelungit de trei ani, Maricica Coșa, figură marcantă a scenei politice din Bacău și fost prefect în timpul guvernării de coaliție PSD-ALDE, a inițiat o acțiune în justiție împotriva lui Constantin Scripăț. Scripăț (ALDE), care a fost și el prefect și care în prezent ocupă funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, se confruntă cu un proces în care i se cer daune de 500.000 de euro.

Rădăcina discordiei datează din octombrie 2020, în plină adunare a noului Consiliu Județean Bacău. Atât Coșa, cât și Scripăț, reprezentând ALDE, s-au aflat în conflict în timpul votului pentru vicepreședinție, Scripăț ar fi înclinat votul în favoarea majorității PSD, mișcare pe care Coșa o percepe ca pe o trădare.

„Trădarea politică” a generat stres traumatizant

„În data de 29 ocombrie 2020, în timpul ședinței de Consiliul Județean, pârâtul și-a scris demisia din partid (o demisie scrisă olograf), toată această procedură fiind un deliciu pentru reprezentanții presei care erau prezenți în sala de ședință”, susține Coșa în cererea de chemare în judecată depusă la Tribunalul Bacău. În realitate însă, Maricica Coșa a anunțat în plen că Scripăț ar fi demisionat din Consiliul Județean, lucru negat imediat de „demisionar”. Demisia invocată de Coșa este cercetată de DNA și, ulterior, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, notează ziaruldebacau.ro.

„La solicitarea mea de a părăsi câteva minute sala de ședință, pârâtul a refuzat să vorbească cu mine, în acel moment eu realizând că el își făcuse un plan bine gândit de a trăda partidul și interesele acestuia contra alegerii sale ca vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău, pentru că reușise să negocieze cu reprezentanții Partidului Social Democrat, partid față de care noi eram în opoziție”, se arată în cererea de chemare de judecată.

„Deși era membru al partidului ALDE, pârâtul scrie pe pagina sa de Facebook că le mulțumește consilierilor județeni din cadrul Partidului Social Democrat care I-au votat pentru a dobândi această funcție. În postarea de pe pagina personală de Facebook, pârâtul mă jignește pe mine și pe dl Constantin Avram (membru ALDE), numindu-ne «cuplu ceaușist»”, mai reclamă Maricica Coșa, potrivit surselor care au consultat cererea de la dosarul depus la Tribunalul Bacău.

content-image

Flatulență și scaune moi

Fostul prefect PSD-ALDE mai susține că, în urma unei plângeri penale a lui Scripăț, a fost nevoită să meargă să dea declarații, „situație extrem de inconfortabilă” pentru ea. De asemenea, Coșa acuză atacuri de panică și insomnii cauzate de stres și invocă în sprijinul afirmațiilor sale o evaluare psihologică.

În cererea de chemare în judecată, Maricica Coșa susține că a fost nevoită să meargă la consiliere psihologică și detaliază concluziile evaluării: tensiune intrapsihică, insomnie, tahicardie și transpirații. De asemenea, expertul la care a apelat fostul prefect face referire la „simptome gastrointestinale prezente de tipul flatulenței și a deranjamentului intestinal, prin scaune moi”.

Toate problemele ar fi fost constatate de Societatea civilă profesională de psihologie „Tănase și Asociații”. Psiholoaga Daniela Tănase este o mai veche susținătoare a Maricicăi Coșa, potrivit unei postări de pe Facebook.

Ca despăgubiri, Maricica Coșa cere de la Constantin Scripăț suma de 500.000 de euro. Primul termen al procesului este pe 12 aprilie 2024, la Tribunalul Bacău.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482