Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, despre discuţiile privind stagiul militar voluntar, că dacă societatea nu este pregătită şi nu este o abordare calmă, atunci imediat lumea intră în panică şi este nevoie de responsabilitate. El a precizat că ordinea firească era o discuţie politică, dinspre preşedinte, apoi în Parlament.
Kelemen Hunor a declarat la Digi24 despre afirmaţia şefului Statului Major al Armatei privind că ”probabil era mai bine dacă declaraţia era făcută de preşedintele României, pentru că el este comandantul Armatei şi ar fi fost înţeles diferit”.
”Şeful Statului Major are dreptate când spune că România trebuie să se pregătească pentru orice, asta face toată lumea în Europa, fără să intrăm în panică, fără să creăm panică, fără să spunem că este imunent un război, nu există acest pericol, şi acet lucru trebuie precizat din nou”, a subliniat liderul UDMR.
El a arătat că are impresia că în acest moment, lucrurile merg într-o direcţie în care nu se mai poate discuta cu argumente şi în contextul desenat. Întrebat dacă a fost o greşeală de comunicare, preşedintele UDMR a răspuns: ”Absolut! Asta era ordinea firească, o discuţie politică, dinspre preşedintele României, apoi în Parlament şi să vină generalul Vlad şi cei care sunt în conducerea Armatei cu argumentele lor şi susţinerea din zona respectivă”, a mai spus Kelemen Hunor.
Potrivit lui Kelemen Hunor, ”trebuie văzut că lumea s-a schimbat şi nu în bine”. ”Dacă ne uităm la tot ce se întâmplă şi care sunt prognozele pentru această evoluţie în zona noastră, nu sunt nici eu foarte optimist. România, şi orice stat, investeşte în securitate, în siguranţa cetăţenilor, asta se întâmplă şi în Polonia, şi în Slovacia, şi în Ungaria şi în Marea Britanie, România nu este o excepţie, doar abordarea este neobişnuită”, a mai declarat Kelemen Hunor. Preşedintele UDMR a amintit că această discuţie a fost şi când ministru al Apărării era vasile Dâncu şi a fost lansată discuţia de ministrul Apăririi, om politic şi lucrurile au fost oprite.
”Dacă societatea nu este pregătită şi nu este o abordare calmă, atunci imediat lumea intră în panică, şi acest lucru trebuie înţeles şi de generalul Vlad, şi de politicieni”, a spus Kelemen Hunor.
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a afirmat recent că se doreşte introducerea unui serviciu militar voluntar, care vizează tinerii între 18 şi 35 de ani, care doresc să îmbrace haina militară.
El a menţionat că trebuie găsite instrumentele necesae pentru a avea o populaţie pregătită. ” Este un moment T0 în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei şi nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”, a argumentat el.