Parlamentari de la PNL au depus, la Senat, un proiect de lege potrivit căruia banii confiscaţi ca urmare a săvârşirii infracţiunilor la regimul drogurilor vor fi alocaţi, în integralitate şi exclusiv, pentru dotările unităţilor specializate în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Propunerea modifică legislaţia privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
“Pentru a asigura dotările şi logistica necesare pentru funcţionarii, procurorii şi, mai ales, ofiţerii anti-drog, propunem ca, pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2028, sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi ca urmare a săvârşirii infracţiunilor la regimul drogurilor să fie alocate în integralitate, în cote egale şi exclusiv, pentru dotările unităţilor specializate în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Ministerului Public şi Direcţiei Generale a Vămilor”, se arată în expunerea de motive a acestui proiect de lege.
Iniţiativa legislativă se află în dezbatere publică la Senat.
“Prin excepţie de la prevederile legale, în perioada 1 ianaurie 2025 – 31 decembrie 2028, sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi conform alin. 1 şi 2 constituie venituri ale bugetului de stat, se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat şi se alocă integral şi în cote egale, prin legea bugetului de stat, pentru cheltuieli privind dotările unităţilor specializate în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Ministerului Public şi Direcţiei General a Vămilor”, se menţionează în proiect.