Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat luni că îl vede pe actualul edil general, Nicuşor Dan, câştigând un an doilea mandat de primar al Capitalei, potrivit Agerpres.
În opinia sa, bucureştenii s-ar “teme” ca oraşul să fie administrat din nou de fostul primar Gabriela Firea.
“Îl văd pe Nicuşor Dan câştigând un al doilea mandat şi continuându-şi munca. Cred că există o susţinere determinantă a bucureştenilor ca oraşul să nu se mai întoarcă în stagnare şi în a fi furat de găşti de partid. (…) Eu cred că Gabriela Firea a arătat ce poate face într-un mandat şi cred că bucureştenii s-ar teme să mai aibă Bucureştiul încă o dată pe mâinile Gabrielei Firea şi clanului Firea-Pandele”, a spus Drulă, pentru Euronews.
El a precizat că Alianţa Dreapta Unită vrea să ofere o soluţie “completă” pentru toate alegerile care vor avea loc în acest an, dar în ce priveşte alegerile locale a menţionat că în anumite situaţii pot apărea şi alte forme de colaborare.
“Ne dorim să oferim o soluţie, în toate alegerile, completă pentru România. Evident, anumite discuţii locale mai pot avea un specific. Am avut, de exemplu, la ultimele alegeri în judeţul Braşov, în anumite zone, alianţe cu Forumul Democrat al Germanilor din România, pentru anumite persoane de acolo. Putem avea diverse forme de colaborare. La nivel local, lucrurile sunt puţin diferite”, a spus Drulă.