Plenul Senatului i-a validat luni, prin vot electronic deschis, pe preşedintele şi vicepreşedintele Institutului de Drept Public şi Ştiinţe Administrative al României (IDPSAR), respectiv pe Marius – Ioan Mazilu şi Anton Trăilescu, precum şi pe membrii Consiliului Ştiinţific IDPSAR: Marius Văcărelu, Daiana-Maura Vesmaş, Cosmin – Radu Vlaicu, Corina Petică – Roman, Cristina Oneţ, Cristinel Iftene, Emil Bălan, conform Agerpres.
Preşedintele Marius – Ioan Mazilu a fost ales cu 83 de voturi “pentru” şi 18 abţineri, vicepreşedintele Anton Trăilescu, cu 82 de voturi “pentru” şi 18 abţineri, iar membrii Consiliului ştiinţific, cu 83 de voturi “pentru” şi 19 abţineri.
Preşedintele de şedinţă, senatorul Sorin Câmpeanu, a prezentat hotărârea în baza căreia a fost aleasă conducerea IDPSAR.
“În temeiul prevederilor art. 67 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 246/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Drept Public şi Ştiinţe Administrative al României, cu modificările ulterioare Senatul adoptă prezenta hotărâre: Articol unic – Se validează alegerea preşedintelui şi vicepreşedintelui IDPSAR, precum şi a membrilor Consiliului ştiinţific al acestuia, aleşi de Adunarea generală, în componenţa prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.