Europarlamentarul Vlad Gheorghe îl nimicește pe Cătălin Drulă și anunță că demisionează din USR

Europarlamentarul Vlad Gheorghe anunță că demisionează din USR. Asta după ce acum o săptămână nu i s-a permis accesul în sala unde se ținea Comitetul Politic al USR. Gheorghe spune că în prezent partidul e capturat de grupuri de interese care nu mai fac nimic să oprească prăbușirea formațiunii.

Nu vreau să dau peșcheș la stăpânire, spune Vlad Gheorghe!

7 zile mai târziu, niciun răspuns oficial sau neoficial din partea conducerii USR. La peste o săptămână de când mi s-a refuzat accesul la Comitetul Politic la care aveam dreptul statutar să particip, au fost doar declarații publice halucinante ale lui Cătălin Drulă și apropiaților. Fie am o suspendare de 24 de luni – unica din istoria partidului, nu mai există alt membru, nu zic europarlamentar care să aibă o suspendare continuă de doi ani și să nu meargă mai departe sancțiunile – fie am dus presupuse negocieri cu alte partide și târguri pentru funcții. Inexplicabilă ”strategie” să mai ai doi europarlamentari și p-unul să-l ții pe la uși cu fake-news – încă o dovadă că viziunea politică a ”liderilor” care-au acaparat USR este una cel puțin limitată.

Repet, la fel ca lista impusă din pixul șefului Drulă pentru alegerile europarlamentare, problema nu este numele meu sau persoana mea, ci acest modus operandi, acest ”leadership” care a transformat USR într-un PSD mai mic și cu scor la sfert în sondaje. Nu, USR nu este o ”victimă”, nu e nicio conspirație la mijloc, pur și simplu astea sunt rezultatele conducerii USR în ultimii ani.

Să te mulțumești cu băltirea la 10% – 12% procente, în funcție de marja de eroare și să nu schimbi nimic, ba chiar să adâncești problemele? Să continui să vorbești despre guvernare și candidaturi la prezidențiale cu scorurile astea? Să refuzi dialogul cu orice membru sau ales care nu-ți ridică osanale, să nu oprești hemoragia plecărilor din partid, ba chiar să faci tu însuți excluderi pe bandă rulantă, să folosești banii publici netransparent, pentru propria glorie care întârzie nepermis de mult să apară sau pentru angajări și contracte exclusiv pentru susținători, să tratezi cu aroganță orice întrebare din partea cetățenilor sau a presei… Nu este nicio întâmplare că USR este abia pe locul al patrulea în opțiunile românilor, cu mai puțin de 4 luni înainte de primele alegeri dintr-un an esențial pentru viitorul nostru.

În afară de mersul în instanță contra partidului la înființarea căruia am contribuit, am epuizat toate căile omenești și legale de a rezolva ceva, cu infinit mai multă răbdare decât multe colege și mulți colegi care au plecat deja de ceva timp din USR. Nu-i niciun bai că nu mă mai regăsesc eu în USR, problema reală este că valorile, misiunea, lupta și rezultatele USR nu se mai regăsesc în conducerea acestui partid. Că nu mai este alternativa care să poată schimba ceva.

Este tragic și extrem de dureros să ajungă partidul ”altfel” de la alegeri interne pentru a-și desemna candidații la condiționarea drepturilor statutare de obediența față de șef, peșcheșul dat la stăpânire și loialitatea față de gașcă, nu de principii. Am refuzat, refuz și voi refuza astfel de compromisuri. Cât timp acesta este prețul pe care trebuie să-l plătesc pentru a rămâne în USR, drumurile noastre se despart.

”Prietenul adevărat este acela care te sfătuieşte spre bine, nu cel care îţi laudă toate nebuniile”, cum bine spunea cel care-a compus muzica imnului ”Deșteaptă-te, române!”, Anton Pann. Rămân, deci, prietenul crezului USR din 2016 – să schimbăm România în bine. Dar nu prin orice mijloace, nu cu orice preț, nu cu metehnele partidelor și politicienilor de care-am promis că ne diferențiem.

Mulțumesc colegelor și colegilor din USR alături de care am luptat pe toate planurile pentru tot ceea ce ne-am asumat împreună în 2016. Vă asigur de tot sprijinul meu pentru cauzele noastre comune.

Mulțumesc celor care nu mai sunt în USR – au înțeles mai devreme și au refuzat să mai fie părtași la noua direcție impusă de Cătălin Drulă și cei care-l înconjoară. Sunt alături de voi, putem reconstrui împreună.

Mulțumesc mai ales celor care ne-au dat încrederea și votul lor, unii după ore întregi de stat la coadă și zeci, sute de kilometri parcurși. Am făcut și voi face tot ce mă pricep mai bine ca să vă fac auzite vocile în România și în UE.

Mulțumesc celor care mi-au scris să-mi ofere sprijin, ajutor, să mă încurajeze și să-mi confirme că alegerea de a nu ceda este una corectă. Sunt onorat și mă-nclin în fața hotărârii voastre de a nu renunța la speranța unui viitor mai bun pentru noi și copiii noștri, în țară și în diaspora.

Tuturor celor care vor să continuăm împreună, vă rog, scrieți-mi la vlad@vladgheorghe.ro și la link-ul din comentarii.

Nu mă opresc aici, nu renunț, nu mă abat de la promisiunea făcută când am intrat în politică și apoi în Parlamentul European.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482