Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, medicul Lucian Eva, este susţinut de PSD Iaşi pentru a fi inclus pe lista partidului la alegerile europarlamentare, el învingându-l la vot, în cadrul filialei, pe actualul europarlamentar Tudor Ciuhodaru, scrie News.ro.
Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Biroului Judeţean al PSD Iaşi, reuniune desfăşurată vineri seară.
Potrivit unor surse din PSD Iaşi, medicul Lucian Eva, manager al Spitalului de Neurochirurgie Iaşi, a obţinut mai multe voturi decât Tudor Ciuhodaru. Aceleaşi surse au precizat că, după vot, Tudor Ciuhodaru şi-ar fi anunţat sprijinul pentru Lucian Eva.
Ciuhodaru nu a putut fi contactat de News.ro pentru a comenta decizia luată în reuniunea PSD Iaşi.
Tudor Ciuhodaru şi Lucian Eva sunt şi colegi de serviciu, ambii fiind medici la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
Includerea ieşeanului Lucian Eva pe un loc eligibil pe lista PSD de la europarlamentare va fi luată în discuţie de conducerea naţională a partidului.
Totodată, în şedinţa PSD Iaşi s-a discutat ca alegerile pentru şefia organizaţiei judeţene a partidului să aibă loc în 17 februarie, la reuniune urmând să fie prezent şi liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Şeful interimar al organizaţiei judeţene PSD Iaşi este actualul prefect Bogdan Cojocaru, el fiind cotat cu mari şanse să fie confirmat în postul de lider al filialei judeţene PSD Iaşi.
În aceeaşi şedinţă ar urma să fie anunţaţi şi candidaţii PSD la Primăria Iaşi şi la şefia Consiliului Judeţean.