Niciodată să nu spui niciodată; important este să maximizăm

Ministrul Adrian Veştea, despre o eventuală alianţă cu PSD: Niciodată să nu spui niciodată; important este să maximizăm

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, lider al liberalilor braşoveni, nu exclude ipoteza unei alianţe cu PSD, şi a subliniat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Braşov, că este importantă “maximizarea şanselor”, astfel încât ambele partide să aibă soluţii atât pentru urban, cât şi pentru rural.

“Momentan, nu am auzit astfel de discuţii. Ceea ce m-au învăţat, însă, cei 28 de ani de politică, e că e bine ca niciodată să nu spui niciodată, pentru că nu ştii ce se poate întâmpla în decursul timpului. De-a lungul timpului, am avut perioade în care am avut rivalităţi, am avut dispute, au fost perioade, şi nu mai departe între 2012-2016. Cert este că cele două partide, dacă privim lucrurile la modul realist, sunt partide care au câştigat alegerile (ultimele – n.red.) la nivel naţional, PNL a câştigat alegerile locale cu 34,5%, iar PSD cu 30,5%, şi chiar dacă în prima etapă, PSD a câştigat un număr mai mare de primari, s-a demonstrat, în cea de-a doua, că PNL a câştigat urbanul mare. Important este să maximizăm, să avem soluţii atât pentru zona urbană, cât şi pentru cea rurală”, a afirmat Veştea.

Liderul PNL Braşov a făcut declaraţia cu prilejul anunţării trecerii liderilor şi a unor membri ai filialei braşovene a Pro România la PNL

Adrian Veştea a menţionat că o colaborare cu cei doi consilieri judeţeni ai Pro România Braşov există deja, aceştia aderând la grupului liberal din legislativul judeţean.

“Am considerat de cuviinţă că, atâta vreme cât există compatibilitate, câtă vreme am avut proiecte pe care le-am dus la bun sfârşit împreună, este necesar să parafăm această situaţie.(…) Am toată convingerea că se vor integra foarte bine în PNL, pentru că modul în care este condus PNL conferă tuturor membrilor de a se manifesta, de a-şi pune în valoare proiectele, de a găsi soluţii împreună şi acest lucru l-am făcut încă din momentul în care am devenit preşedintele organizaţiei judeţene. Nu vin într-o organizaţie în care să aibă vreo teamă, sau să considere că nu se vor regăsi, (…) se potrivesc foarte bine aici”, a declarat liderul PNL Braşov.

El a menţionat că aceşti doi consilieri judeţeni îşi vor depune adeziune fizic “numai la momentul la care va trebui”.

Totodată, PNL Braşov are discuţii şi cu membrii ALDE Braşov.

“Avem discuţii în fiecare comunitate, avem o listă de consilieri locali care deja au aderat la PNL, urmează ca, la nivel central, să se voteze fuziunea dintre cele două partide”, a precizat preşedintele PNL Braşov.

Acesta a mai menţionat că, în perioada următoare, va prezenta şi alţi primari în funcţie şi consilieri locali, precum şi personalităţi publice care vor adera la PNL Braşov.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1847