Nicolae Ciucă anunță că PNL continuă discuțiile în interiorul Coaliției de guvernare pentru comasarea alegerilor.
”Conducerea partidului a fost mandatată de către Biroul Politic Național să negocieze în interiorul coaliției pe marginea acestui demers. A existat o analiză la nivelul fiecărui interveninet și în final fiecare dintre dumnealor și-au prezentat punctul de vedere, susținând ca o variantă posibilă și benefică comasarea alegerilor europarlamentare cu locale, dar există și celelalte variante în analiză.
Trebuie să vedem care e cea mai bună soluție pentru cetățenii României”, a declarat liderul PNL.
Nu mai departe de azi, liderul PSD a anunțat că s-a înțeles cu colegii pe partid să nu voteze nicio inițiativă legislativă privind comasarea alegerilor.