Prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, și-a anunțat colegii de partid care sunt măsurile care trebuie luate pentru a rezolva nemuțumirile fermierilor.
Problema fermierilor, susține Motreanu, trebuie abordată din două perspective – prima, de a veni cu soluții punctuale la revendicări, iar cea de-a doua este legată de abordarea politicii agricole pe termen lung.
„Nou politică agricolă comună din Parlamentul European (PE) va fi legată de viitorul agriculturii. În PE există o presiune foarte mare din partea socialiștilor și din partea Verzilor ca politica agricolă să se transforme într-o politică de mediu. Acest lucru va pune o presiune foarte mare.
Partidul Popular European (PPE) este principalul apărător al fermierilor. PPE este cel care s-a opus la toate derapajele socialiștilor.
Propunerile lui Dan Motreanu
Anul trecut, cu sprijinul PPE, am reușit să deblocam pentru prima oară fondul de rezervă al Comisiei Europene pentru agricultură”, a afirmat Motreanu în ședința PNL, potrivit unor surse paticipante la discuții.
„Acum, de curând, am pus în discuție 3 lucruri importante – constituirea unui mecanism de achiziție de catre CE a cerealelor din Ucraina astfel încât aceste grâne sa nu se mai regăsească în Europa pentru a pune presiune pe prețul și competitivitatea fermierilor noștri.
A doua propunere – de a crește suma alocată Rezervei pentru a da bani fermierilor.
A treia – de a cere Comsiei posibilitatea ca guvernele care sunt afectate să ofere ajutoare de stat, dar ele să nu fie trecute în deficitul la bugetul de stat.
Pentru că asta e marea problema acum, e un cerc vicios. PNL și PPE au avut cele mai multe măsuri pentru fermieri. Marea bătălie care se va da în PE va fi pe aceasta politica agricolă comuna, pentru că are cea mai mare sumă alocata din buget”, a spus Motreanu.