Simion și Șoșoacă vorbesc și se manifestă convenabil Kremlinului

Fostul președinte PNL și al Senatului, Crin Antonescu, a apreciat marți, într-o intervenție telefonică la Digi24, că discursul și acțiunile politice ale liderului AUR George Simion și liderului SOS România, Diana Șoșoacă, sunt pe placul Kremlinului, deși nu are elemente care să îi lege direct pe cei doi parlamentari și lideri politici de ruși.

Reporter: – Cum vedeți propunerea de scoatere a AUR în afara legii?

Crin Antonescu – Ce este clar pentru mine este că o decizie administrativă nu rezolvă problema, dacă avem o problemă. Și avem. Pe mine, ca să vă spun foarte direct, nu mă îngrijorează ce se întâmplă din acest punct de vedere, ci mai degrabă mă indispune. Dacă este de înțeles, explicabil, că o anumite tensiune și nervozitate socială se pot exprima politic, ce mă indispune este calitatea prestației celor care revendică acest loc pe scena politică românească.

Mă mai indispune amploarea pe care a luat-o discursul așa-zis suveranist în contextul în care nouă nu ne e clar dacă am intrat cu adevărat și ne-am intregrat în UE, dacă vrem să continuăm pe acest drum și daca nu, ce alternative avem.

Asta mă induspune și mă îngrijorează. Administrativ, scoaterea unui partid în afara legii nu rezolvă fondul (problemei, n.red.).

– Considerați că George Simion și Diana Șoșoacă sunt oamenii rușilor?

– Nu pot face această afirmație, dar ceea ce este o banalitate este că ceea ce vorbesc dumnealor în plan politic, actiunile pe care le manifesta, le vin foarte bine celor de la Kremlin. Nu am elemente să indice o legătura directă, dar e foarte clar că aceste lucruri convin administrației Putin…

Asistam de câteva luni la o avalanșă a discursului nu doar din partea dlui Simion și a dnei Șoșoacă care încearca să direcționeze nemulțumirile către un țap ispășitor care este Ucraina, ceea ce nu poate decât să convină politicii Kremlinului in zona (…) îi fac un serviciu lui Putin. Evident că este libertatea fiecăruia să spuna ce vrea și să comenteze criza în fel și chip, dar vorba apostolului – ‘Nu tot ce este îngăduit este și de folos’.

Citește și:

– Crin Antonescu îi ia apărarea lui Iohannis: Marele câștig al României față de mandatele lui Traian Băsescu

– Crin Antonescu: Se discută obsedant cum va cădea Ciucă, eu nu-l văd în această postură

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1900