‘Să trimitem formațiunile extremiste la periferia scenei politice’

Tot mai multe formațiuni își asumă în mod viclean, sub haina unui fals patriotism, o ideologie radicală și xenofobă, afirmă președintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Să trimitem formațiunile extremiste la periferia scenei politice”, spune liderul PNL.

„Holocaustul este o pagină neagră a istoriei noastre, care a pus în aplicare o ideologie monstruoasă – exterminarea a milioane de oameni pe baza apartenenței la o etnie. Este important ca noi, cei de astăzi, să nu uităm niciodată această pagină de istorie și să nu-i repetăm vreodată greșelile. De aceea, educația și conștientizarea fenomenului Holocaustului trebuie să fie priorități pentru noi toți. În ultimii ani, România a luat mai multe măsuri privind educația și cercetarea Holocaustului, dar și de combatere a antisemitismului”, spune Nicolae Ciucă la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

El afirmă că, la nivel internațional, România promovează activ valorile democrației și statului de drept, drepturile și libertățile fundamentale, combaterea și prevenirea antisemitismului, xenofobiei, rasismului.

„Bătălia pentru aceste valori și pentru apărarea toleranței din societatea noastră trebuie să continue, pentru a ne feri de eventualele derapaje anti-democratice. Acest lucru este extrem de actual în contextul pe care îl traversăm, marcat de ascensiunea unei retorici a urii și a violenței în societățile europene, inclusiv a antisemitismului. Vedem cum tot mai multe formațiuni își asumă în mod viclean, sub haina unui fals patriotism, o ideologie radicală și xenofobă, prin care urmăresc să elimine ordinea democratică și libertatea în societățile europene. Aceste formațiuni politice se ascund în spatele unor propuneri și discursuri populiste, fals patriotice, pentru a promova o agendă de excludere a unor grupuri de cetățeni din rândul societății. Și asistăm la tot mai multe situații în care lideri politici extremiști încearcă să pună problemele reale cu care ne confruntăm pe seama străinilor, prin acest termen înțelegând: migranții, alte etnii și chiar Uniunea Europeană”, adaugă Ciucă.

În opinia lui, „România nu este ferită de această ascensiune a extremismului, care pune în pericol democrația și dezvoltarea noastră ca stat”.

„Avem, așadar, obligația să ne opunem și să oprim, împreună, acest val al răului care amenință țara noastră. Partidul pe care am onoarea să-l conduc este determinat să fie în prima linie a bătăliei cu forțele politice extremiste care încearcă să ne scoată din Uniunea Europeană și din NATO si să submineze democrația din țara noastră. De aceea, apelul meu se îndreaptă către întreaga societate de a fi parte a efortului prin care să izolăm și să trimitem formațiunile extremiste la periferia scenei politice. Totodată, consider că doar împreună putem promova acele valori ale bunei înțelegeri și ale unei Românii unite în jurul valorilor democrației și ale drepturilor egale pentru toți cetățenii. Pentru acest lucru va trebui să învățăm mereu din lecțiile trecutului. De aceea, recursul la istorie și înțelegerea exactă a rădăcinilor care au dus la producerea unor tragedii, precum Holocaustul, trebuie să rămână demersuri mereu vii și autentice”, încheie Ciucă.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482