Președintele USR, Cătălin Drulă, l-a criticat dur pe omologul său de la PNL, Nicolae Ciucă, pe tema comasării alegerilor europarlamentare cu alegerile locale. Drulă a precizat că dorința insistentă a lui Ciucă de comasare a alegerilor reprezintă „o lipsă de onoare atunci când vrei să trișezi și când vrei să modifici regulile pentru că îți este frică.”
Cătălin Drulă l-a acuzat pe președintele PNL că nu îi place democrația și că dă dovadă de lașitate în fața electoratului.
„Asta este o ticăloșie politică. România are o tradiție după 1989 că alegerile se fac când expiră mandatul anterior, adică dacă sunt pentru primar se alege primarul astăzi și în câteva zile își preia mandatul. Nu o astfel de suprapunere artificială în care facem alegeri în iunie, dar ceilalți primari și consiliile lor locale rămân în funcție până în octombrie.
E o puternică forțare a democrației. Dacă mergem pe logica asta și încercăm să o ducem în ridicol puteam să avem alegeri și anul trecut ca să nu le mai facem. Alegeam de anul trecut, știam cine este primar anul ăsta. Puteam să le facem a doua zi după alegerile anterioare. Asta arată că marelui general Ciucă îi este frică de vot.
Comasarea este o lașitate. Cel care se roagă și se milogește de Ciolacu este Nicolae Ciucă. Este o lipsă de onoare atunci când vrei să trișezi și când vrei să modifici regulile pentru că îți este frică.
Este o mare pată pe haina de general a lui Nicolae Ciucă faptul că se pretează la așa ceva. Asta mai arată ceva că nu îi place democrația”, a declarat Cătălin Drulă, la B1 TV.
Liberali „cu zornăit de epoleți”
Drulă a mai declarat că liberalii „cu zornăit de epoleți” ignoră recomandările Comisiei de la Veneția de a nu schimba regulile în timpul jocului.
„Am tot avut semne de întrebare despre acest zornăit de epoleți din PNL care vine și din zonă la vârf militară, și dinspre servicii, noul șef al PNL Sector 1 este oficial, e în CV-ul dumnealui că penultimul loc de muncă este la Unitatea Militară 0102, asta este la SRI, e ofițer acolo, acest zornăit de epoleți are o problemă cu democrația, deranjează foarte tare. Nu le pasă că avem recomandări de la Comisia de la Veneția foarte clare că în Europa pe care toate statele civilizate le respectă, Belarus nu, dar statele civilizate din Europa le respectă, de a nu schimba regulile în timpul jocului. Noi suntem la 5 luni de alegeri, cum să pui alegerile pentru primari care sunt în toamnă, că atunci se termină mandatele, trebuie să le lăsăm și primarilor o funcție, inclusiv în anul 2024 unii au proiecte pe care vor să le finalizeze…”, a precizat Drulă.
De asemenea, liderul USR a mai precizat că planurile liberalilor vor fi date peste cap la urne de electoratul nemulțumit.
„Cine face astfel de planuri de laborator de multe ori li se întorc în freză. Nu prea s-a întâmplat în România ca astfel de scheme să se întâmple așa cum le-au dorit. Oamenii au o mare furie și nu mai vor să voteze cu PNL și o să piardă primarii lor dacă oamenii vor fi forțați când vor să meaergă la vot pentru europarlamentare, unde vor să dea votul Alianței Dreapta Unită să li se spună: aveți și Consiliul Județean, aveți și Consiliul Local. Nu o să funcționeze, știu că este planul lor. Folosesc această sperietoare a AUR-ului. În niciun sondaj nu se vede o creștere a acestui partid de mai bie de un an, ba mai mult, o ușoară tendință de scăpdere”, a concluzionat Drulă.