Am fi poate mult mai bine dacă ar fi şi restul statului la fel de eficient ca structurile DSU

Nicoleta Pauliuc: Am fi poate mult mai bine dacă ar fi şi restul statului la fel de eficient ca structurile DSU

Preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat, Nicoleta Pauliuc, a afirmat, luni, că ţara noastră ar fi poate “mult mai bine” dacă restul statului ar fi fost “la fel de eficient” ca Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Declaraţia a fost făcută în cadrul unui eveniment prilejuit de celebrarea a zece ani de la înfiinţarea DSU

“Munca vă este apreciată. Şi în plan naţional, dar şi în plan internaţional. Nu degeaba, în multe din întâlnirile mele, mi s-a spus că România are nişte oameni bine pregătiţi pentru situaţii de urgenţă. Dacă ar fi şi restul statului la fel de eficient ca structurile Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, am fi poate mult mai bine.

În aceşti zece ani, beneficiind şi de curajul de a-şi asuma rolul de paratrăsnet al domului doctor Raed Arafat, care a protejat astfel sistemul de reacţie în caz de urgenţă, DSU s-a transformat într-o poveste de succes instituţională în România şi într-o reuşită importantă a Ministerului Afacerilor Interne. De altfel, toţi miniştrii de Interne care s-au intersectat de-a lungul acestui interval mi-au spus că DSU are tot sprijinul pentru a reuşi în atingerea obiectivelor asumate”, a declarat Pauliuc.

Pauliuc a adăugat că DSU a trecut testul timpului şi a arătat se pot face progrese semnificative când vine vorba despre dotarea corespunzătoare

“În ultimi ani, pe fondul multiplelor crize suprapuse din societatea românească şi în contextul mediatizării fără precedent a unor accidente, tragedii şi dezastre, au existat multe atacuri la adresa Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi a conducerii sale.

Sunt mulţi cărora li se citeşte în ochi dorinţa hulpavă de a se ocupa de achiziţii şi care îşi imaginează cumva că aici este un borcan cu miere. Realitatea este că, inclusiv din această perspectivă, DSU a trecut testul timpului şi a arătat că se pot face progrese semnificative când vine vorba despre dotarea corespunzătoare a celor care intervin în cazul unor tragedii sau accidente”, a transmis senatoarea.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1900