Începe marea bătălie – USR: Comasarea alegerilor este o ticăloșie! Ciolacu ne duce în barca lui Lukașenko

Liderul USR, Cătălin Drulă, a declarat duminică, despre comasarea alegerilor europarlamentare cu locale, că ”este o ticăloşie” care îl pune pe premierul Ciolacu în ”barca lui Lukaşenko” şi vor ataca prin orice mijloc legal o astfel de decizie care scoate România din rândul ţărilor civilizate, informează News.ro.

 

”Este un punct important, un punct intermediar într-o construcţie pe care am început-o încă de anul trecut, la care am muncit foarte mult, cu răbdare. (..) Suntem alternativa la o guvernare coruptă PNL-PSD, singira variantă de dreapta, liberală, mpdernă, care se luptă cu corupţia şi ticăloşia care au pus stăpânire pe România în regimul Iohannis. Astăzi, pentru noi şi pentru România modernă începem iar pentru Ciolacu şi Ciucă s-a terminat. S-a terminat cu acest fel de guverna în dispreţul celor care muncesc în România”, a spus liderul USR în conferinţa de presă.

Potrivit lui Cătălin Drulă, ”comasarea alegerilor, despre care se discută, este o ticăloşie”.

”Suntem cu mai puţin de şase luni înainte de alegerile europarlamentare, alegerile locale se organizează în România de 34 de ani atunci când expiră mandatele celor care sunt în funcţie. De ce să nu le fi făcut anul trecut, sau la două zile după alegerile dinainte, să nu ne mai chinuim cu democraţia asta care îi chinuie pe Ciucă şi pe Bode”, a arătat Drulă.

Comasarea va fi atacată la CCR

”Vom ataca prin orice mijloc legal la dispoziţia noastră o astfel de decizie, este o decizie care scoate România din rândul ţărilor civilizate”, a spus Drulă, precizând că această decizie îl pune pe premierul Ciolacu în ”barca lui Lukaşenko”.

”Chiar şi aşa, în orice fel de situaţie, suntem pregătiţi pentru această luptă pentru că România nu-i mai vrea şi oricât se vor chinui laboratoarele lor, crezând că îi păcălesc pe români, tot vor primi nota de plată cei de la PNL şi PSD”, a afirmat Drulă.

El a menţionat că ”Dreapta unită este alternativa reală la o guvernare a hoţiei şi sărăciei şi la extremismul pe care aceasta îl cultivă”. ”Ne propunem să dăm guvernarea viitoare, să câştigăm alegerile şi vrem ca în 2024, la final de an, România să aibă în sfârşit la Cotroceni un om cu păsare de ţară, cu gândul, sufletul şi muncă în fiecare zi pentru modernizarea acestei ţări”, a afirmat preşedintele USR.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482